Un barbat a mers la frizer sa se tunda. In timp ce frizerul a inceput sa il tunda pe client, cei doi au inceput o conversatie interesanta despre diverse subiecte. In cele din urma au ajuns sa vorbeasca despre Dumnezeu, iar frizerul a spus:
"Nu cred ca Dumnezeu exista."
"De ce spui asta?" a intrebat clientul.
"Trebuie doar sa iesi pe strada si sa vezi ca Dumnezeu nu exista. Spune-mi, daca Dumnezeu ar exista, ar mai fi atatia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonati? Daca Dumnezeu ar exista n-ar mai fi suferinta si durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi sa iubesti un Dumnezeu care permite asemenea lucruri sa se intample."
Clientul s-a gandit pentru un moment dar nu a raspuns pentru ca nu vroia sa inceapa o discutie in contradictoriu.
Peste putin timp, frizerul termina de tuns si clientul pleca mai departe. Imediat ce a iesit din frizerie a vazut insa pe strada un om neingrijit, cu parul lung si murdar.. Parea un om sarman.
Clientul s-a intors la frizer si i-a spus:" Stii ceva? Frizerii nu exista!"
"Cum poti spune asta?" a intrebat frizerul nedumerit. "Eu sunt aici si sunt un frizer. Si tocmai te-am aranjat!"
"Nu e asa!" a spus clientul. "Frizeri nu exista pentru ca daca ar exista nu ar mai fi oameni cu par lung si neingrijit, ca omul de afara."
"Dar frizerii exista! Ceea ce se intampla e ca oamenii nu vin la mine."
"Exact!" a spus clientul plin de incantare."Asta e ideea! Si Dumnezeu exista! Ceea ce se intampla este ca oamenii nu merg la El si nu Il cauta. De aceea exista atata durere si suferinta in lume."
Sursa:
http://curiozitatid epretutindeni. blogspot. com/2009/ 12/exista- dumnezeu- poveste-de- octavian. html
joi, 17 decembrie 2009
marți, 15 decembrie 2009
Spiritul imigrantului carpatin
Spiritul imigrantului carpatin tranzitează o serie de stări sufleteşti dintre cele mai colorate pe parcursul şederii sale în ţara cu cele mai multe visuri pe cap de locuitor. Poate fi împărţit în patru etape.
Faza 1 (0-6 luni)
Ajuns în ţara tuturor posibilităţilor, omul nostru coboară din avion cu inima cît motorul de Boeing şi,
în timp ce trage cu sete în plămîni aerul american şi prima ţigară, după 10 ore de post forţat,
admiră afişul din faţa sa pe care scrie mare cu litere roşii "No Smoking".
Totul i se pare extraordinar, trepidaţia oraşului, zgomotul autostrăzilor, dar mai ales mărimea. Toate sînt mari,
excepţional de largi, minunat de înalte,nemaipomenit de lungi. Străzi, blocuri, gîndaci, oameni.
Benzina şi laptele se vînd la galon pentru că şi maşina, şi omul, în America,consumă mult. Frumoase i se par românului şi
obiceiurile americanilor de a nu-şi închide niciodată magazinele, iar obsesiile localnicilor de a mînca pînă şi
ciment cu condiţia ca acesta să fie fat free le consideră drăguţe, nevinovate.
Toţi oamenii îi par prietenoşi şi amabili. Transformă toate preţurile în lei şi constată că îi mai rămîne şi rest. Face permanent
comparaţii între cele două ţări, toate în favoarea Americii, normal. America e extraordinară. România? Doar o ordinară.
Faza 2 (6 luni - 2 ani)
America este exact ce a văzut românul în filme. Şi mai mult decît atît. Mult prea mult. Primele interviuri pentru un job
în meseria sa coincid cu primele dezamăgiri. Degeaba le arată diploma tradusă şi autentificată de un specialist
autorizat din România, care la data naşterii a scris Birthday, în zadar trece pe aplicaţie experienţa
sa vastă de manager general la SC Multinaţionala SRL SA.
Cu limba, imigrantul nostru se descurcă însă foarte bine, aude la perfecţie engleza. Lucru curios, de
la o vreme a observat că străzile alea mari care l-au impresionat atît de plăcut la început nu sînt chiar aşa curate, iar vegetaţia
luxuriantă de pe marginea şoselelor cu 8 benzi nu e altceva decît nişte tufe de pălămidă şi pîlcuri de scaieţi.
Soarele care-i zîmbea prieteneşte şi complice la sosire s-a transformat acum într-un bulgăre de foc care topeşte asfaltul,
răbdarea, speranţele. Noroc cu aerul condiţionat. Al altora, maşina lui n-are pentru că este un hîrb made
with pride in the USA, fabricat pe vremea cînd americanii nu descoperiseră încă simţul măsurii.
A cumpărat-o cu 1.000 $, încredinţat fiind că a făcut afacerea vieţii lui, de la un dealer foarte amabil şi vorbăreţ
care nu contenea să-i laude cunoştinţele despre automobile, în timp ce fostul nostru proprietar de Dacia cu bord franţuzesc
şi schimbător de viteze lung cît un bătător de covoare inspecta ciurul cu acoperiş lovind uşor în roţi cu vîrful pantofului.
Obiceiul de a compara cele două ţări şi l-a păstrat, dar acum toate sînt în favoarea României.
Amintirile frumoase din şi despre ţara din care a plecat îl copleşesc. Îi vine să meargă la consulatul românesc şi să-şi
ceară iertare. N-o face. N-ar avea cine să îl înţeleagă. Sau să îl asculte, programul lor de lucru fiind identic cu al său.
O fi pentru casnice. Oricum e hotărît, nu va sta aici. Poate cîţiva ani, să-şi facă nişte bani, şi va pleca înapoi. Sigur!
Vorbeşte acasă, nu le spune alor săi că instalează parchet şi dă cu bidineaua, ci că o să le trimită poze cu "eu pe malul oceanului privind zgîrie-norii" .
Faza 3 (2-5 ani)
Omul a găsit un job pe măsura ambiţiilor sale, îi place, e destul de solicitant, dar şefii îl apreciază. De aia i-au şi dat o săptămînă în
plus la concediul legal de cinci zile pe an, iar el l-a mîncat tot în România.
Dezamăgire majoră acolo însă, toate sînt la locul lor, cum le-a lăsat, drumurile, vînzătoarele, transpiraţia, hîrtoapele, maidanezii
şi buticul din colţ care încă vinde ţigări la bucată elevilor şi bere la pet muncitorilor care plantează borduri şi le fac poze cu
telefonul mobil gagicilor care se încumetă să treacă prin apropiere. Ajuns înapoi în America, realizează cu tristeţe că toţi prietenii săi
sînt, de fapt, în România, dar îşi revine rapid pentru că se putea şi mai rău: ca şi el să fi fost tot acolo. A părăsit apartamentul
închiriat şi simpaticii vecini de etaj care din prietenie îl lăsau să asculte gratis 24 de ore pe zi muzică latino fără măcar ca el
să deschidă geamurile şi fără să-i ceară nici nu ban.. Bine, cu excepţia acelei seri cînd Miguel, vecinul
din dreapta, i-a bătut în uşă uşor cu coada satîrului şi l-a rugat să-l împrumute cu ce are prin portofel cît încă mai mişcă.
Acum şi-a luat casă, maşină nouă şi a început să se uite întîi la produse şi apoi la preţ. A descoperit că sporturile americane
pot fi interesante dacă îşi dă puţin silinţa să le înveţe regulile şi într-o dimineaţă a realizat că România eirecuperabilă.
Faza 4 (de la 5 ani în sus)
Copiii lui s-au născut aici. El le vorbeşte în româneşte, iar ei îi răspund în engleză. El vrea să-i ducă într-o vacanţă prin Apuseni,
ei vor la Disneyland. Odată cu naşterea copiilor, trei generaţii din familia lui sînt în America: omul nostru, copiii şi bunicii pensionari
aduşi din ţară pentru a avea grijă de cei mici, deoarece el şi soţia lucrează. Are programe româneşti la televizor pentru că bunica a
condiţionat venirea de neîntreruperea vizionării serialului "Numai iubirea". Senzaţiile tari aproape au dispărut odată cu instalarea
unei normalităţi nefireşti şi necunoscute .
Faza 1 (0-6 luni)
Ajuns în ţara tuturor posibilităţilor, omul nostru coboară din avion cu inima cît motorul de Boeing şi,
în timp ce trage cu sete în plămîni aerul american şi prima ţigară, după 10 ore de post forţat,
admiră afişul din faţa sa pe care scrie mare cu litere roşii "No Smoking".
Totul i se pare extraordinar, trepidaţia oraşului, zgomotul autostrăzilor, dar mai ales mărimea. Toate sînt mari,
excepţional de largi, minunat de înalte,nemaipomenit de lungi. Străzi, blocuri, gîndaci, oameni.
Benzina şi laptele se vînd la galon pentru că şi maşina, şi omul, în America,consumă mult. Frumoase i se par românului şi
obiceiurile americanilor de a nu-şi închide niciodată magazinele, iar obsesiile localnicilor de a mînca pînă şi
ciment cu condiţia ca acesta să fie fat free le consideră drăguţe, nevinovate.
Toţi oamenii îi par prietenoşi şi amabili. Transformă toate preţurile în lei şi constată că îi mai rămîne şi rest. Face permanent
comparaţii între cele două ţări, toate în favoarea Americii, normal. America e extraordinară. România? Doar o ordinară.
Faza 2 (6 luni - 2 ani)
America este exact ce a văzut românul în filme. Şi mai mult decît atît. Mult prea mult. Primele interviuri pentru un job
în meseria sa coincid cu primele dezamăgiri. Degeaba le arată diploma tradusă şi autentificată de un specialist
autorizat din România, care la data naşterii a scris Birthday, în zadar trece pe aplicaţie experienţa
sa vastă de manager general la SC Multinaţionala SRL SA.
Cu limba, imigrantul nostru se descurcă însă foarte bine, aude la perfecţie engleza. Lucru curios, de
la o vreme a observat că străzile alea mari care l-au impresionat atît de plăcut la început nu sînt chiar aşa curate, iar vegetaţia
luxuriantă de pe marginea şoselelor cu 8 benzi nu e altceva decît nişte tufe de pălămidă şi pîlcuri de scaieţi.
Soarele care-i zîmbea prieteneşte şi complice la sosire s-a transformat acum într-un bulgăre de foc care topeşte asfaltul,
răbdarea, speranţele. Noroc cu aerul condiţionat. Al altora, maşina lui n-are pentru că este un hîrb made
with pride in the USA, fabricat pe vremea cînd americanii nu descoperiseră încă simţul măsurii.
A cumpărat-o cu 1.000 $, încredinţat fiind că a făcut afacerea vieţii lui, de la un dealer foarte amabil şi vorbăreţ
care nu contenea să-i laude cunoştinţele despre automobile, în timp ce fostul nostru proprietar de Dacia cu bord franţuzesc
şi schimbător de viteze lung cît un bătător de covoare inspecta ciurul cu acoperiş lovind uşor în roţi cu vîrful pantofului.
Obiceiul de a compara cele două ţări şi l-a păstrat, dar acum toate sînt în favoarea României.
Amintirile frumoase din şi despre ţara din care a plecat îl copleşesc. Îi vine să meargă la consulatul românesc şi să-şi
ceară iertare. N-o face. N-ar avea cine să îl înţeleagă. Sau să îl asculte, programul lor de lucru fiind identic cu al său.
O fi pentru casnice. Oricum e hotărît, nu va sta aici. Poate cîţiva ani, să-şi facă nişte bani, şi va pleca înapoi. Sigur!
Vorbeşte acasă, nu le spune alor săi că instalează parchet şi dă cu bidineaua, ci că o să le trimită poze cu "eu pe malul oceanului privind zgîrie-norii" .
Faza 3 (2-5 ani)
Omul a găsit un job pe măsura ambiţiilor sale, îi place, e destul de solicitant, dar şefii îl apreciază. De aia i-au şi dat o săptămînă în
plus la concediul legal de cinci zile pe an, iar el l-a mîncat tot în România.
Dezamăgire majoră acolo însă, toate sînt la locul lor, cum le-a lăsat, drumurile, vînzătoarele, transpiraţia, hîrtoapele, maidanezii
şi buticul din colţ care încă vinde ţigări la bucată elevilor şi bere la pet muncitorilor care plantează borduri şi le fac poze cu
telefonul mobil gagicilor care se încumetă să treacă prin apropiere. Ajuns înapoi în America, realizează cu tristeţe că toţi prietenii săi
sînt, de fapt, în România, dar îşi revine rapid pentru că se putea şi mai rău: ca şi el să fi fost tot acolo. A părăsit apartamentul
închiriat şi simpaticii vecini de etaj care din prietenie îl lăsau să asculte gratis 24 de ore pe zi muzică latino fără măcar ca el
să deschidă geamurile şi fără să-i ceară nici nu ban.. Bine, cu excepţia acelei seri cînd Miguel, vecinul
din dreapta, i-a bătut în uşă uşor cu coada satîrului şi l-a rugat să-l împrumute cu ce are prin portofel cît încă mai mişcă.
Acum şi-a luat casă, maşină nouă şi a început să se uite întîi la produse şi apoi la preţ. A descoperit că sporturile americane
pot fi interesante dacă îşi dă puţin silinţa să le înveţe regulile şi într-o dimineaţă a realizat că România eirecuperabilă.
Faza 4 (de la 5 ani în sus)
Copiii lui s-au născut aici. El le vorbeşte în româneşte, iar ei îi răspund în engleză. El vrea să-i ducă într-o vacanţă prin Apuseni,
ei vor la Disneyland. Odată cu naşterea copiilor, trei generaţii din familia lui sînt în America: omul nostru, copiii şi bunicii pensionari
aduşi din ţară pentru a avea grijă de cei mici, deoarece el şi soţia lucrează. Are programe româneşti la televizor pentru că bunica a
condiţionat venirea de neîntreruperea vizionării serialului "Numai iubirea". Senzaţiile tari aproape au dispărut odată cu instalarea
unei normalităţi nefireşti şi necunoscute .
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)