Învață mereu să ai un zâmbet ascuns în inimă :)

Scrisoare deschisă poporului român – Mesajul tăbliţelor de la Tărtăria

2012-02-02T17:31:00.004+02:00

Popor român ,

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum,

să îţi aminteşti cine ai fost,

cine eşti

şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!

Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale ?

Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria, şi o recunosc toţi cei care le-au studiat. Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat ?

Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului. Sângele tău a salvat Europa, iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?

Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta ?

Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ?

-Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci;

-Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.Tu taci;

-Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci;

-Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci;

-Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci;

-Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci

-Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:

1.Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci;

2.Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci;

3.Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.Tu taci ;

-Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci ;

-Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase , de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci;

-Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. Tu taci;

-Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.Tu taci;

-În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci;

-Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci;

-Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci;

-Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac. Tu taci;

-Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.Tu taci;

-Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci;

-Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci;

-Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . Tu taci;

-Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. Tu taci;

Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi tu taci. Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?

Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.

Acesta este mesajul nedescifrat până acum, al tăbliţelor de la Tărtăria!

“Pot veni peste noi toate hoardele lumii,

dar nu suntem învinşi atunci când pierdem.

Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis, renunţările la ideal.

Tinerii de azi să înveţe din eroismul lui Mihai Viteazul,

care nu a sărutat nici papucul Papei, nici papucul Sultanului”

Arhimandritul Iustin Parvu

Ghid de sănătate

2012-02-02T16:21:00.005+02:00

Sănătate

1. Bea multă apă
2. Ia un mic dejun de rege, un prânz de prinț și o cină de cerșetor
3. Mănâncă mai multă mâncare care crește în copaci și în plante, și mai puțin din cea care este manufacturată.
4. Trăiește cu cei trei E - Energie, Entuziasm, Empatie
5. Găsește puțin timp ca să meditezi
6. Joacă-te mai des
7. Citește mai multe cărți decât ai citit în 2011
8. Așază-te, în liniște, cel putin 10 minute în fiecare zi
9. Dormi cel puțin 7 ore.
10. Mergi în fiecare zi timp de 10 până la 30 de minute și, mergând, surâde.

Personalitate

11. Nu-ți compara viața cu a celorlalți. N-ai nicio idee cum poate fi viața lor
12. Evită gândurile negative sau lucrurile pe care nu le poți controla. Investește mai degrabaâă energia în prezent
13. Nu face prea mult. Cunoaște-ți limitele
14. Nu-ți pierde prețioasa ta energie în bârfe
15. Visează mai des cu ochii deschiși
16. Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce îți trebuie
17. Uită problemele din trecut. Nu rememora celorlalți erorile trecutului. Asta o să ruineze fericirea din prezent
18. Viața este prea scurtă pentru a o risipi detestând
19. Împacă-te cu trecutul tău ca să nu-ți ruineze prezentul
20. Nimeni nu are grijă de fericirea ta
21. Fii conștient că viața este o școală și că tu ești aici pentru a învăța. Problemele fac pur si simplu parte din curriculum-ul tău; ele apar și dispar ca ora de algebră, dar lecțiile pe care le vei învăța sunt pentru toată viața
22. Surâde și râzi cat mai des posibil
23. Nu trebuie să câștigi fiecare ceartă.

Societate

24. Telefonează cât mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri
25. În fiecare zi, dă ceva bun cuiva
26. Iartă atat cât este posibil
27. Petrece timp cu oamenii mai în vârstă și cu cei mici
28. Încearcă să faci cel puțin trei persoane să surâdă, în fiecare zi
29. Ce gândesc celalți despre tine nu este treaba ta
30. Serviciul tău nu va avea grijă de tine când vei fi bolnav. Familia și prietenii, DA.

Viață

31. Comportă-te bine!
32. Aruncă tot ce nu este util; pastrează ce este frumos sau vesel
33. Natura vindecă totul
34. Indiferent că e vorba de o situație bună sau rea, ea se va schimba…
35. Puțin contează cum te simțiș scoală-te, îmbracă-te și prezintă-te
36. Ce este mai bun urmează să ți se întâmple
37. Când te trezești dimineața, multumește că ești în viață
38. Sufletul tău este întotdeauna fericit. Deci, Fii fericit

2011 vs 2012

2011-12-29T00:06:00.015+02:00

Mai sunt doar câteva zile din 2011. Mai îmbătrânesc cu un an. Voi fi mai înțeleaptă. :) M-am tot gândit zilele acestea la ce am realizat în 2011, la ce aș fi putut realiza sau ce mi-aș fi dorit să realizez.

Dar să facem un bilanț...nu că m-aș pricepe la așa ceva. :D

Sincer, 2011 a fost un an frumos...și plin. În câteva rânduri...

- Mulțumesc lui Dumnezeu, am fost sănătoasă și i-am avut pe toți cei dragi sănătoși. M-am putut bucura de ei.

- A fost cel mai plin și mai frumos an din cariera mea de mic jurnalist. Am cunoscut oameni deosebiți. Ei m-au ajutat să-mi dau seama că vreau din tot sufletul să-mi contruiesc o carieră în radio

- Am făcut practică câteva luni la KissFM București. Apoi am lucrat ca și reporter la EuropaFM. Am făcut primele mele reportaje pentru radio. Am învățat cum se documentează/scriu/spun știrile/relatările și reportajele la radio. Cât de important este un minut... Am avut emoții

- Am cunoscut povești frumoase, oameni frumoși, locuri frumoase.

- Am rămas la buget și în anul III de facultate, la Jurnalism

- Mi-am trecut toate examenele și la Drept

- M-am mutat

- M-am bucurat de zâmbetele copiilor parintelui Nicolae Tănase, de la Valea Plopului

- A fost un an vesel.

Acum mergem mai departe. Ce îmi doresc pentru 2012? Sunt multe. Prea multe...

Însă, îmi doresc:

- Să fie toată lumea sănătoasă. Toți din jurul meu să fie bine

- Îmi doresc liniște

- Să-mi trec toate examenele din timpul sesiunii din semestrul I, dar si din sem II: de la Jurnalism și de la Drept

- Să obtin media minim 7 la licență ( scris + lucrare licență )

- Să mă hotărăsc la ce master sa ma inscriu. Să intru la master, dacă se poate și la buget

- Să-mi găsesc un job...în jurnalism. Să continui să-mi contruiesc o carieră frumoasă în domeniu. Să lucrez cu drag și să am spor

- Să fiu mai atentă la/cu cei din jurul meu

- Să cunosc mulți oameni frumoși, povești interesante, să descopar locuri deosebite

- Să fac lucrurile mai bine decât până acum

- Să lupt pentru ceea ce îmi doresc cu adevărat

- Să fac alegeri bune

- Să citesc cărți și să văd filme bune

- Să fiu la locul potrivit, la momentul potrivit, de fiecare dată când este nevoie

- Să fim cu toții fericiți

- Să nu mai fiu mândră, îngâmfată, mincinoasă și veșnic nemulțumită

- Nu-mi doresc să devin milionară, însă nu strică și câțiva bănuți în plus. Vor veni de la viitorul job.

Cam asta ar fi, pe scurt. :D Însă lista rămâne deschisă.

Tu ce îți dorești să faci în 2012? :)

P.S Îmi doresc din tot sufletul ca Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace, bucurii, iubire și... numai bine în anul 2012.

Să fiți fericiți!

Sămânța

2011-12-18T14:13:00.004+02:00

Un bogat om de afaceri crestin a decis ca este timpul sa-si lase un succesor la comanda companiei sale. In loc de a se orienta spre unul din directorii firmei sau copiii sai, el a decis sa incerce ceva deosebit.

Într-o zi si-a convocat tot executivul care era format din tineri si le-a spus:
- Dragii mei, a sosit timpul sa-mi numesc un inlocuitor la conducerea companiei in calitate de manager general (CEO). Asa ca decizia mea este ca unul din voi sa ocupe acest post.
Toti au ramas socati, in timp ce seful a continuat:
- Astazi intentionez sa va dau fiecaruia cate o samanta, o samanta speciala. Vreau ca sa luati samanta aceasta acasa, s-o plantati, s-o udati si apoi exact peste un an sa veniti cu planta care a rasarit si crecut din aceasta samanta. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecaruia si dupa un criteriu personal voi alege viitorul manager general.

Un tanar, pe nume Jim a fost prezent la intalnire si asemenea fiecaruia a primit si el o samanta. A plecat acasa si cu entuziasm a impartasit sotiei planul sefului. Sotia l-a ajutat sa gaseasca un vas potrivit, pamant de calitate imbunatatit cu ingrasamant natural si apoi a plantat samanta. In fiecare zi Jim turna apa in acel vas si astepta cu nerabdare sa vada un semn ca samanta a incoltit si o mica planta si-a facut aparitia. Dupa vreo trei saptamani, colegii lui vorbeau despre semintele lor si despre plantele care au inceput sa rasara. Jim urmarea cu atentie vasul in care plantase samanta, dar nimic nu se intampla.Trei, patru, cinci saptamani au trecut dar in vasul cu pamant nu se vedea nici un semn de incoltire si crestere. Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim si simtea falimentar in incercarea lui de a face samanta sa se transforme in planta.

Au trecut sase luni si nimic insa nu se intamplase in vasul cu pamant al lui Jim. Cu nespusa parere de rau Jim si-a dat seama ca omorase samanta. Fiecare din colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum Jim a hotarat sa nu spuna colegilor sai nimic din experienta lui esuata. El a hotarat insa sa continue sa ude samata si sa-i adauge ingrasamant, cine stie? Poate intr-o zi samanta va incolti.

Dupa exact un an, fiecare din cei ce primisera o samanta de la sef, si-au adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus sotiei ca el nu indrazneste sa mearga la companie cu un vas gol. Sotia insa l-a incurajat sa fie cinstit cu ceea ce i s-a intamplat. Desi a simtit un gol in stomac gandindu-se la experienta pe care o va avea si poate cea mai jenanta experienta din viata lui si a hotarat totusi sa dea ascultare sfatului sotiei.

Astfel, in ziua hotarata pentru inspectie, Jim si-a luat vasul in care nu era decat pamant si s-a prezentat la sala de conferinte a companiei. Cand a intrat in sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate: diferite in culori si marimi. Jim si-a pus vasul pe podea si multi din colegii lui au bufnit in ras si altii l-au compatimit sincer. Cand seful si-a facut aparitia, a salutat membrii executivului rotindu-si privirea asupra tuturor. Jim cauta un colt cat mai indepartat pentru a se ascunde.
- Wau! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! a spus seful. Astazi unul din voi va fi numit managerul general al companiei. Deodata, seful l-a descoperit pe Jim in coltul cel mai indepartat al salii cu vasul sau gol. A rugat pe directorul financiar sa-l invite pe Jim in fata. Jim a inghetat! El a inceput sa gandeasca cam asa :
Seful si-a dat seama de esecul meu. Mare lucru sa nu ma concedieze.

Cand Jim a a juns in fata, seful l-a intrebat ce s-a intamplat cu samanta lui. Astfel ca Jim a trebuit sa-i spuna istoria sa. Dupa ce Jim a terminat, seful a spus ca toata lumea, cu exceptia lui Jim, sa ocupe un loc. Apoi, aratand cu mana spre Jim a spus:
- Iata-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim. Lui Jim nu-i venea sa creada. Jim falimentase total in plantarea semintei. Cum putea el sa fie manager general cu un asemenea esec?
Apoi seful a continuat:
- Cu un an in urma, am dat fiecaruia din cei prezenti in aceasta sala o samanta. V-am spus sa luati samanta, sa o plantati, sa o udati si sa mi-o aduceti astazi inapoi. Ceea ce voi nu ati stiut este ca toate semintele pe care vi le-am dat au fost fierte si toate au fost seminte moarte care nu aveau cum sa incolteasca. Toti cu exceptia lui Jim mi-ati adus pomi, plante, flori. Cand v-ati dat seama ca samanta pe care v-am dat-o eu nu incolteste, ati inlocuit-o cu alta samanta procurata de voi. Jim a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce vasul cu planta mea in el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.

Daca plantezi cinste, vei culege incredere
Daca plantezi bunatate, vei culege prieteni
Daca plantezi umilinta, vei culege maretie
Daca plantezi perseverenta, vei culege satisfactie
Daca plantezi respect, vei culege perspectiva
Daca plantezi harnicie, vei culege succes
Daca plantezi iertare, vei culege impacare
Daca plantezi credinta in Hristos, vei avea o recolta bogata.
Atentie: ce plantezi azi, vei culege maine.

Tu ce sunete auzi?

2011-08-28T19:28:00.005+03:00

Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului. Era ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data indianul a spus:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul.

Indianul a ascultat cu atentie un moment, dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.

- E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine. a venit imediat raspunsul. Da-mi voie sa-ti arat.

A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.

- Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultand zilnic la televizor galceava, crimele, tragediile, se fixeaza pe creier tot ce este urat, rau. Ni se induce FRICA! Devenim neputinciosi, tematori (de avion, de frig, de vant, de mancare, de oamenii de langa noi, de sentimentele noastre) si nu stim de unde, de cand si cum.

Intre timp greierii canta, frunzele fosnesc, apele curg iar noi nu le auzim .
Asculta-le si tu!

Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat

2011-08-28T19:20:00.003+03:00

O poveste frumoasa...

Acum vreo douazeci de ani, lucram ca taximetrist, ca sa ma intretin. Intr-o noapte, cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM, cladirea era in intuneric, cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...

In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.
Deci, am mers si-am batut la usa...
- "Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis.
O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu o panglica de catifea prinsa pe ea,ca o femeie dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica, de nailon.

Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze protejat de un suport de sticla.

- "Ai putea sa-mi duci bagajul pana la masina?" zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitate.
- "Nu e mare lucru" I-am zis eu. "Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata "
- "Oh, esti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
- "Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
- "Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu. - "Oh, nu conteza" spuse ea. "Nu ma grabesc. Eu, acum, merg la azil..."
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
- "Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune ca nu mai am mult timp..."

In tacere, am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
- "Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.

Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care, odata, fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans, pe vremea cand era fata.

Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum s-a aratat la orizont prima raza de soare, mi-a spus dintr-odata:
- "Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita... Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati asupra fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa. Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.

- "Cat iti datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul..
- "Nimic" am zis eu.
- "Dar trebuie si tu sa te intretii...."
- "Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu...

Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si am imbratisat-o. Ea m-a strans cu putere...
- "Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. "Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era sunetul de incheiere al unei vieti.... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru...

Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zilei, de-abia puteam vorbi...
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...

Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?...
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata...
Suntem tentati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.
Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva neinsemnat.

OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!

Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun : "Ziua de azi este o zi speciala!"

Amintiti-va asta, prietenii mei : nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul show pe care il jucam.

Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!

Iubire și idolatrie - Andrei PLEŞU

2011-06-17T10:47:00.001+03:00

"Primesc de la un cititor pe nume Valentin Stângă următoarea întrebare: „Cum disting ca spectator (dar şi ca trăitor, cînd e cazul) între iubire şi idolatrie? Ce anume îl separă pe omul îndrăgostit de omul idolatru?“.

Dl Stângă gîndeşte viguros şi scrie excelent. Îi mulţumesc pentru dificila întrebare şi sînt flatat că mă crede apt să lămuresc lucrurile. Nu sînt. În viteza unui simplu editorial

pot încerca doar să mai fac cîţiva paşi pe drumul analizei infinite inaugurate de el.

Mi se pare esenţial să observăm că între îndrăgostit şi „obiectul“ iubirii sale avem de-a face cu o specie de continuitate. Cei doi sînt în acelaşi plan: planul comunicării împărtăşite, al unei emotivităţi omogene, al unui afect în permanentă mişcare de la unul la altul. Iubirea se exprimă, adesea, ca indistincţie. Treci neîncetat în celălalt şi celălalt trece neîncetat în tine. E vorba, cu alte cuvinte, de un ritual al participării. Al participării reciproce. Te regăseşti, clipă de clipă, în cel care se regăseşte în tine. Duci apropierea pînă la identificare. Transformi diferenţa în complementaritate şi stricta cunoaştere în recunoaştere. Idolatria stabileşte între idolatru şi idol un cu totul alt raport. Nu unul de continuitate, ci unul de ruptură. Idolul e o expresie a distanţei. E necontenit deasupra şi departe. Idolatrul îl priveşte cu o extatică teroare şi adoptă spontan un ritual al obedienţei. În vreme ce partenerii unui act de iubire coexistă în acelaşi teritoriu, sau îşi construiesc un teritoriu al lor, idolul şi idolatrul nu trăiesc în aceeaşi lume. Cel dintîi e un conglomerat de putere, cel de-al doilea – un conglomerat de dependenţă. Idolatrul nu speră şi nu îndrăzneşte să urce la nivelul idolului său. La fel, idolul nu-şi pune problema să coboare la nivelul celui care îi oficiază cultul. Idolul nu se întrupează. Nu stă la masă cu vameşii şi cu păcătoşii, nu se lasă ucis de netrebnicii lumii. E suveran, rece, invulnerabil.

Într-un cuplu de îndrăgostiţi, nu există, în mod normal, relaţii de subordonare. Cînd unul dintre parteneri devine dominator, cînd apare ideea unei ierarhii a calităţilor, cuplul e în pericol. Iubirea impune amîndurora un comportament slujitor. Fiecare se dedică celuilalt, fiecare se simte bine să fie în serviciul partenerului. Idolatria e, dimpotrivă, slujire unilaterală. Idolul nu spală niciodată picioarele idolatrului. Faimoasa iubire curtenească nu era scutită de un anumit halou de idolatrie, cu pasiunea ei pentru „madonizarea“ femeii, cu echivalarea constantă a îndrăgostirii cu „vasalitatea“. Rezultatul era un soi de destrupare trăită trupeşte. Dar îndrăznesc, domnule Stângă, să suspectez niţeluş de idolatrie şi imaginea dvs. despre „femeia iubită“: „mîntuită de accesoriu, de penumbre incomode“. Nu ne putem îndrăgosti de statui. De esenţe. De lumini incoruptibile. Idolatria, cum ştim, înseamnă şi a lua un lucru drept altceva decît este. Faţă de idolatrie, iubirea e un miracol de realism: ea celebrează fiinţe vii, nu fantasme. Diferenţa dintre omul îndrăgostit şi omul idolatru? E totuna cu diferenţa dintre dialog şi poruncă. Dintre entuziasm şi frică. Mă opresc deocamdată aici. Pentru continuare, vă dau întîlnire peste 20-30 de ani.

P.S. (în altă ordine de idei): Aflu că pe Facebook au fost deschise două „conturi“ pe numele meu. Nu le-am deschis eu şi socotesc, prin urmare, că sînt victima unei infracţiuni. Nu poţi să foloseşti după bunul tău plac numele altcuiva şi cu atît mai puţin să creezi reţele de „prieteni“ şi să alimentezi un aşa-zis dialog, fără ca el să aibă, de fapt, loc. Regret că sînt introdus samavolnic în această nouă sectă şi îi previn pe adevăraţii mei prieteni şi pe eventualii internauţi că, intrînd în comunicare cu portretul meu de pe Facebook, intră în comunicare cu o stafie."

Have a nice day :)

2011-06-17T10:37:00.003+03:00

Have a nice day :)

2011-06-17T10:37:00.002+03:00

Emil Cioran - Despre MUNCA

2011-05-22T12:44:00.001+03:00

Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi insisi.

Munca este un blestem.

Iar omul a facut din acest blestem o voluptate.

A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si inteligibil.

Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.

Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr-un plan fad de obiectivitate.

Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri.

Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara.

De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza..

Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.

Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi.

Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce, ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea.

Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.

In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara - a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.

Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor,persoanei iubite, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni.

Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pt a o putea lua de la cap a doua zi..

Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala.

In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au,uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabiuinta sa munceasca pentru a avea banii pt respectiva distractie.

Are vreun sens viaţa unui om cu handicap?

2011-05-02T19:17:00.002+03:00

În ultima vreme auzim tot mai des despre “avortul terapeutic”. Lăsată în mod intenţionat neclară, definiţia acestuia – în sine un oximoron, căci cum poate curmarea vieţii să fie “terapie”?! – acoperă, pe măsură ce medicina progresează, practic toate cazurile de avort în urma unor malformaţii sau boli depistate, cu mai mare sau mai mică probabilitate, prin examenele genetice prenatale.

Tehnica avortului “terapeutic” este probabil cel mai important semn că selecţia eugenică, deşi interzisă prin lege, a devenit un standard adoptat tacit de o majoritate covârşitoare.
Copiii cu diagnostic prenatal defavorabil la trisomia 18/21 (Sindromul Down) sunt avortaţi în proporţie de peste 90%, arată un studiu recent efectuat în Norvegia. Motivul invocat? “Calitatea vieţii”, termen specific utilitarismului (vezi articolul “Introducere în bioetică” pentru definire).

Tradiţia exterminării handicapaţilor mintal, practicată pe scară largă de diverse regimuri – spre exemplu cel nazist – nu se deosebeşte de “avortul terapeutic” decât prin aceea că pe atunci nu exista diagnostic prenatal defavorabil, aşa încât pacienţii irecuperabili erau ucişi după naştere. Motivaţia şi metodele însă, au răma aceleaşi: neîntrunirea standardelor schimbătoare ale societăţii.

Într-o lume în care domneşte individualismul şi bunul plac, au ajuns să fie considerate motive de avort “terapeutic” afecţiuni banale şi tratabile precum malformaţii ale vălului palatin sau spina bifida.

Despre ce înseamnă practic avortul terapeutic în România, cu altă ocazie. Până atunci, la întrebarea care stă pe buzele tuturor un răspuns poate fi cel de mai jos. Extras din nr. 5 al revistei “Familia şi Viaţa”, publicată de Asociaţia “Familia şi Viaţa” din Roman. (B.I.S.)

- Vă rog să îmi explicaţi ce sens are viaţa unui om cu handicap sau cu o boală genetică, de ce să trăiască dacă nu poate să facă nimic, nu ar fi fost mai bine dacă era avortat? I.

Orice persoană, indiferent că este sănătoasă sau bolnavă merită să trăiască şi să fie iubită pentru că poartă chipul lui Dumnezeu, chiar dacă nu “produce nimic”. Având grijă de o persoană cu handicap putem învăţa foarte multe, dacă dorim.

Iată ce povesteşte mama unui copil cu boala Down:

“Am învăţat că erai un fiu ca ceilalţi, doar cu probleme diferite.

Când ai spus „mama” am plâns de bucurie, chiar dacă aveai trei ani. Când, clătinându-te pe picioare, ai venit spre mine, am deschis braţele şi am fost fericită, chiar dacă aveai mai mult de patru ani. Şi m-ai învăţat răbdarea.

Când, în acea perioadă nimeni nu te voia, nici şcoala, nici societatea, am învăţat să fiu umilă, surâzătoare, gentilă, pentru că cineva îţi făcea o glumă. Şi m-ai învăţat umilinţa.

Când lumea începea să se intereseze de tine şi de cei ca tine, am început să lupt şi lupt încă, pentru ca tu să fii acceptat. Şi m-ai învăţat să lupt.

Când, în fine, alte mame visau pentru fiii lor primul loc la şcoală, în carieră, în societate, eu mă mulţumeam cu micile tale progrese. Şi m-ai învăţat să doresc pentru fiii mei fericirea, nu bogăţia şi succesul.

Şi când a venit mătuşa să locuiască aproape de noi, înăsprită de nenorocirile sale, cu un caracter imposibil şi insuportabil, singură, datorită golului creat de rude în jurul ei, şi incapabilă de a sta singură, încă o dată viaţa ta s-a demonstrat nu utilă, dar necesară: pentru douăzeci de ani tu i-ai ţinut companie, zi după zi, suportând firea sa despotică, uneori agresivitatea sa, voindu-i binele, îndulcind momentele sale triste, făcând-o să surâdă cu ieşirile tale paradoxale. Pentru douăzeci de ani ai dat un scop vieţii sale, un ritm zilelor sale, o motivaţie gesturilor sale.

Când ea a murit, te-am readus acasă la noi. Tatăl tău şi cu mine, cu maturitate, am cunoscut o sensibilitate nouă, o înţelegere cum niciodată nu a fost înainte: şi toţi am petrecut o ultimă vacanţă fericită, cea mai frumoasă din toată viaţa noastră. Apoi a venit boala şi moartea tatălui tău.

Când m-am întors disperată de la cimitir, te-am găsit din nou pe tine, acasă, tu care nu ştiai nimic, care înţelegeai puţin, dar care „simţeai”, datorită acelei misterioase sensibilităţi pe care o ai, că ceva teribil s-a întâmplat. Şi pentru tine am reînceput mai întâi să supravieţuiesc, apoi chiar şi câte puţin, să trăiesc: pentru tine am reînceput să lucrez, să lupt.

Tu eşti însoţitorul meu: dacă am încă o mângâiere, dacă am încă o îmbrăţişare, dacă cineva încă îşi aminteşte că nevoia de tandreţe nu are vârstă, ţi-o datorez ţie. Dacă reuşesc încă să ofer fericire cuiva, acesta eşti tu, căruia îţi trebuie atât de puţin pentru a fi fericit”.

Sursa: www.culturavietii.ro

Sf. Nicolae Velimirovici: „Cuvintele adevărului trebuie odată şi odată să zămislească şi să aducă rod”

2011-04-09T13:51:00.000+03:00

Scrieţi că aţi fi putut trăi, dvs. şi cele trei fiice ale dvs., din pensia modestă pe care o primiţi ca văduvă de ofiţer superior. Însă „totul se duce pe modă”. Fiicele s-au rupt de sub stăpânirea dvs. cea bună şi au trecut sub stăpânirea aspră a modei, în zadar le sfătuiţi, le explicaţi, le rugaţi - ele o ţin una şi bună: „Ce ştii tu, mamă; e vorba de cultură, de educaţie, de gust. Ce, să facem noi notă aparte între fete?”. Şi vorbind astfel, cer în fiecare primăvară şi în fiecare toamnă haine noi, după modă. Iar în casă, mizerie şi sărăcie. Casa n-a mai fost zugrăvită de multă vreme. Mobila e uzată. Vasele sunt ciobite. Lenjeria de pat - numai zdrenţe. Masa sărăcăcioasă: când prânziţi, nu cinaţi. Pentru toate acestea nu sunt bani, dar pentru îmbrăcăminte la modă, pentru stradă, trebuie să fie. Vai: moda şi strada v-au răpit întâietatea în casă! Mă întrebaţi ce să faceţi.

În Macedonia v-ar fi spus toţi: „Rugaţi-vă lui Dumnezeu să le dea fiicelor duh bun”. Pe lângă rugăciune, continuaţi să le sfătuiţi. N-au decât să îşi bată joc; dvs. vorbiţi-le. Cuvintele adevărului trebuie odată şi odată să zămislească şi să aducă rod. Dumnezeu aude; şi la vremea Sa, El va repeta învăţăturile dvs. fiicelor, numai că într-un fel mai aspru. Fiindcă atât Biblia, cât şi experienţa noastră ne dau mărturie că Dumnezeu rareori pedepseşte ceva atât de aspru cum pedepseşte necinstirea părinţilor.

Spuneţi-le fiicelor dvs. că îmbrăcămintea la modă din vremea noastră nu este nicidecum vreo cerinţă a culturii, sau a educaţiei, sau a gustului, ci numai o cerinţă a comerţului. Cei care inventează moda şi o impun lumii credule se gândesc exclusiv la bani. În această munculiţă negustorească a lor nu se gândesc la cultură şi la educaţie nici cât broasca la stele. Sunt obişnuiţii barbari ai marilor oraşe, care prin viclenie ajung la bani. Ei au agenţii lor: desenatori, fotografi şi subtili cunoscători ai patimilor şi slăbiciunilor omeneşti. Pentru bani, aceştia le confecţionează noi şi noi croieli de îmbrăcăminte feminină. Cu duhul epuizat până la atrofie în inventarea noii mode, ei au început în zilele noastre să impună lumii feminine o croială a hainelor care sfidează cele mai obişnuite concepţii de cuviinţă şi ruşine,precum şi simplele reguli de igienă şi de menaj. Dar ce, îi doare pe ei de morala lumii, şi decaracterul oamenilor, şi de sfiala fecioarelor, şi de sănătatea naţiei, şi de pensia mică amamei? Banii şi numai banii: acesta e imboldul şi scopul creaţiilor de modă ale acestornegustori şi al armatei de agenţi ai lor.

Mai spuneţi-le fiicelor dvs. că aceşti arhinegustori ai modei îşi anunţă noile invenţii sub deviza culturii, a educaţiei, a frumuseţii şi a gustului, râzând în sinea lor şi gândindu-se doar la bani. Aceste mari cuvinte, ce se rosteau cândva în Europa cu respect, le slujesc ca banală marcă comercială pe marfa de vânzare, de pildă ca şarpele de pe sticlele cu otravă, sau ca buldogul de pe gramofoane, sau precum cămila de pe pachetele de ceai.

Cândva, curţile europene dădeau exemplu şi model în privinţa îmbrăcăminţii, neavându-se în vedere pe atunci banii, ci tocmai ceea ce acum sună atât de fals în gura fiicelor dvs. - dar astăzi, din păcate, şi curţile s-au supus tiraniei modei, pe care o impun dughenele unde se fac bani. Adevărata îmbrăcăminte de curte, îmbrăcăminte domnească, se mai vede şi astăzi la vrednicul nostru popor, mai ales în Macedonia şi Muntenegru. O americană, profesoară, a fost nu demult în Ţetinie, şi mi-a povestit cum a organizat un ceai în cinstea ei o societate de femei. Muntenegrencele s-au arătat la ceai în portul lor popular, iar americana, înhainele ei la modă. „Mi-a fost o ruşine grozavă”, zice, „arătam ca ţiganca între împărătese!” Le mai puteţi citi fiicelor dvs. ameninţarea prorocului Isaia către evreicele iubitoare demodă, ameninţare care în timp s-a adeverit (Isaia 3, 16-24). De la Dumnezeu, pace şi sănătate dvs!

Tefal - o tigaie minunata cu un strat de moarte garantata

2011-03-26T18:58:00.001+02:00

Poveste cu un canar si o tigaie

A fost odata ca niciodata un procedeu de verificare a toxicitatii materialului din care este fabricata o tigaie pentru prajit.
Procedeul era urmatorul: se lua tigaia si se punea la incalzit pe foc, fara nici o substanta in ea. Deasupra tigaii, la o inaltime suficient de mare astfel incat caldura se nu fie simtita, se atarna o colivie cu un canar. In acest mod, vaporii de aer ridicati din tigaia ce se incalzea pe foc ajungeau la canar, dar fara sa fie calzi. Insa substantele pe care le emana metalul la caldura ajungeau in colivie. La anumite tipuri de tigai, canarul murea.

Explicatia: canarul este o pasare exrem de sensibila la substantele toxice din aer.
Cand este pe foc, un metal se descompune. Evident, la o anumita temperatura. Insa aceasta temperatura de prag conteaza foarte mult. Este normal ca, daca tigaia este lasata pe foc fara nimic in ea un timp indelungat, ea sa se arda si sa se descompuna chiar pana la se face scrum. Insa in cazul gatitului, exista materiale la care temperatura de prag nu este niciodata atinsa.

In zilele noastre, povestea nu mai este spusa niciodata. Si nici pusa in practica de catre producatori.
Insa, din fericire, exista asociatii care se ocupa cu acest lucru si care trag un semnal de alarma.
Dintre toate tipurile de tigai folosite astazi in bucatariile noastre, cele mai practice ni se par a fi cele din teflon - pentru ca ele au un strat antiaderent care impiedica mancarea sa se lipeasca de ele. Insa acest avantaj aduce cu sine un mare minus - tigaile sunt toxice. Intr-un interval de 2 pana la 5 minute deasupra focului, stratul protector de teflon de pe o tigaie se descompune, emanand substante toxice care sunt puse de mult in stransa legatura cu boli cum ar fi cancerul, dar si alte afectiuni.

Una din substantele toxice din componenta teflonului se numeste ammonium perfluorooctanoate, si este cunoscuta sub denumirea de C-8. Aceasta substanta se mai gaseste si in alte produse, sub denumirea de teflon sau nu: in varul lavabil cu teflon ( de exemplu in Romania este vopseaua Savana cu teflon), in detergentul de rufe care nu lasa petele sa adere la tesatura, in materialele care nu lasa murdaria sa adere la tesatuta.

Substantele toxice din componenta teflonului sunt absorbite in organism in 3 moduri - prin inhalare, prin piele si prin ingerare o data cu mancarea gatita in vasul de teflon. Cel mai grav la ora actuala este faptul ca din ce in ce mai multe vase si ustensile pentru gatit sunt acoperite de teflon.

Pentru ca firmele producatoare de vase din teflon aduc in fata numai avantajele, iata o lista de motive pentru renuntarea la teflon:
1. Vasele de teflon sunt scumpe si se strica repede. Chiar si intretinute corect, isi modifica forma in timp de la caldura.
2. Vasele de teflon se zgarie.
3. Mancarea gatita la cuptor nu se prinde te tigaie, din orice material ar fi aceasta.
4. In cazul aluaturilor gatite la cuptor (prajituri etc), orice vas pregatit corespunzator (uns cu margarina/tapetat cu faina etc) face fata "provocarii" in mod admirabil.
5. Exista pe piata si alte tipuri de vase de gatit decat cele din teflon.
Alternative la tigaia de teflon (in ordinea crescatoare a toxicitatii):
1. Vasele din sticla termorezistenta tip Jenna. Sticla nu se descompune in nici un mod la gatit.
2. Vasele de fonta. Ikea - vasele Senior - tigaie pentru prajit la 150 de lei.
3. Vasele de otel inoxidabil.
4. Vasele de aluminiu - desi si aluminiul se descompune si poate cauza probleme in aceeasi arie - cancer, tumori, etc, este de preferat in fata teflonului.

Articole despre toxicitatea teflonului:
http://www.viviente.com/2006/01/toxic_teflon_nonstick_will_mak.html
http://tuberose.com/Teflon.html
http://www.loe.org/shows/segments.htm?programID=06-P13-00001&segmentID=1

Nu alegeti in bucataria, in casa si in viata dumneavoatra substante care sunt descoperite recent. Preferati-le pe cele care au fost langa om sau in natura de zeci de mii de ani, si ale caror efecte sunt bine cunoscute.

Pe oameni ii castigi cu binele

2011-03-07T19:11:00.001+02:00

"Pe oameni nu-i castigi cu raul- spune parintele Porfirie- ci cu binele, prin blandete si dragoste, si infatisa lucrul acesta istorisind o veche fabula:
"Soarele si vantul se certau, voind sa stie care-i mai mare dintre ei; si au facut prinsoare ca acela care va izbuti sa ia cojocul de pe un cioban care tocmai urca dealul, acela e cel mai tare.
Vantul a inceput sa sufle si sa tot sufle; ciobanului i s-a facut frig si si-a strans si mai tare cojocul. Atunci SOARELE, iesind din nori, a revarsat peste tot locul caldura-i binefacatoare; ciobanului i s-a facut cald si si-a scos cojocul. Atunci SOARELE a strigat catre vant: " Ai vazut cine-i cel mai puternic?!"
Si parintele Porfirie incheie zicand: " Dupa cum bine arata fabula de mai sus, asprimea il face pe om sa se stranga si sa se inchida in sine; de i se arata iubire, dimpotriva, se deschide si e usor sa-l faci sa inteleaga ce vrei de la el".

Lumina ochilor

2011-03-05T11:23:00.001+02:00

Odata, o fata a ramas fara vedere, iar socul trait a indepartat-o de tot ceea ce stia, ajungand singuratica. Numai un baiat s-a apropiat de ea si a reusit sa ii castige atentia si inima. Cei doi isi petreceau alaturi cea mai mare parte din timp. Intr-o zi, tanara ii spuse celui drag:
- Tot ce-mi doresc mai mult pe lumea asta e sa pot vedea iar soarele, luna, natura, oamenii. Vreau sa vad chipul tau… Nu stiam ce dar minunat ne-a dat Cel de Sus cand ne-a harazit miracolul privirii…

Dupa o vreme, baiatul indragostit se hotari sa ceara mana iubitei.

- Vrei sa te casatoresti cu mine?

Tacerea era apasatoare, iar tristetea plutea în aer. Cu tremur in glas, fata ii raspunse:
- Nu ma voi casatori daca nu pot vedea… Nu ma voi putea descurca pentru amandoi si nu vreau sa-ti devin povara…

La ceva timp, doctorul o chema la spital pentru a-i da vestea cea buna. Transplantul de cornee se putea face foarte curand. Aparuse un donator. Fericirea a fost imensa si, dupa operatie, primul care a vrut sa o vada a fost iubitul sau. Dar acesta era si el … nevazator. Scuturandu-se parca de o povara, ea spuse:

- Nu ma pot casatori cu un orb.

Tanara s-a intors sa plece. Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit:

- Sa ai grija, te rog de ochii mei!

Povestea celor trei copaci

2010-12-23T12:45:00.002+02:00

Odată, pe creasta unui munte, creşteau trei copaci visând la lucrurile măreţe pe care le vor face.

Primul, privind la cerul înstelat, a spus: Când voi creşte mare aş vrea să fiu transformat într-un cufăr care să ţină cele mai de preţ comori ale lumii.

Al doilea, privind curgerea cristalină a râurilor, a spus: Când voi creşte aş vrea să fiu transformat într-o corabie puternică, să duc pe mare regi şi regine.

Al treilea copac privi spre satul din vale, admiră oamenii care lucrau şi spuse: Eu nu vreau să părăsesc muntele acesta! Aş vrea să cresc atât de înalt încât oamenii, privind la mine, să se gândească la Dumnezeu.

Anii au trecut şi cei trei copaci au crescut.

Într-o zi, nişte tăietori de lemne au urcat pe munte. Cei trei copaci au fost tăiaţi, purtând încă speranţa că visele lor măreţe se vor împlini.

Însă primul copac a fost făcut iesle pentru animale. În loc de aur şi diamante a fost umplut cu paie pentru animale.
Al doilea a fost dus într-un sat de pescari şi transformat într-o barcă de pescuit. Era prea mică pentru a putea naviga pe mări şi oceane, aşa că a fost lăsată pe lac, umplută de pescari cu peşti mirositori.
Al treilea copac a fost tăiat în două bucăţi şi lăsat într-un grajd pentru mulţi ani. Visul de a aminti de Dumnezeu părea că nu se va împlini niciodată.

Dar Povestea nu se sfârşeşte aici!

Au trecut multe zile şi multe nopţi şi cei trei copaci aproape că au uitat de visele lor. Până într-o noapte, când un bărbat şi o femeie au aşezat în iesle un Prunc. Atunci primul copac a realizat că ţine cea mai mare comoară a lumii.

Într-o seară, mulţi ani mai târziu, barca făcută din cel de-al doilea copac mergea pe lac ducând un grup de oameni. Când o furtună puternică s-a abătut asupra lor, unul din ei a vorbit şi a liniştit vântul şi apa. Atunci copacul a înţeles că purta pe Regele cerurilor şi al pământului.

Apoi, într-o zi de vineri, Acelaşi Om care a potolit furtuna ducea o cruce făcută din cel de-al treilea copac. Urma să fie răstignit pe ea. Copacul s-a simţit nedreptăţit. Dar duminică dimineaţa, când soarele a răsărit şi când totul fremăta de bucurie, cel de-al treilea copac a înţeles că dragostea lui Dumnezeu a transformat totul şi că visele lor s-au împlinit.

Primul copac a ţinut în el cea mai de preţ comoară.
Al doilea copac a purtat în el pe Regele regilor.
Iar cel de-al treilea copac, făcut cruce, le amintea oamenilor de Dumnezeu

Ceea ce-mi doresc de la viata...

2010-08-27T21:02:00.005+03:00

Aud tot mai des intrebarea : "Ce este dragostea?" Ei bine, o sa va rog sa cititi o scurta povestioara pentru a intelege cu adevarat ce inseamna dragostea.
“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.
Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea:
“Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!... Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Invidia - Dan Puric

2010-08-25T12:27:00.002+03:00

Invidia

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer
conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer
conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si
de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos
cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si
sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput
sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi.

Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica
lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi
n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui
Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat,
caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un
4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care
ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua:
blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia
dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu
blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din
Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare,
bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind
Richard III. A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am
consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui
Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si
Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.

L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am
stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare
succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy,
Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case,
masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel,
Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au
aratat cu catuse la maini, umflat de PNA. Am rasfoit atunci fericiti
Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat
si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.

Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic.
Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia
oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.

Si atunci ne-a cuprins invidia...

Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa
fii condus de toti tampitii?

Despre parinti inteligenti

2010-08-15T01:12:00.001+03:00

Dr. Augusto Cury

Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.

Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

1. Blocarea inteligenţei
Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei
Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa.

Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.

3. Informăm şi nu formăm
Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.

Care este rezultatul?
O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţ i şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.

CE ESTE DE FĂCUT?
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele:

· Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă
Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii.
Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor.
Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat.

Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea
Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de stres. Părinţii care nu-şi învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un consumator. Pregătiţi copilul pentru „ a fi”, căci lumea îl va pregăti pentru „ a avea”.
Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor. Alimentaţi amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să ne acceptăm limitele.

· Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile în influenţarea personalităţii tinerilor.
A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:”Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult”. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească.

. Părinţii buni spun: „ Greşeşti”; părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?” „Gândeşte înainte să reacţionezi”

· Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri
Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala.
Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă”, „Am nevoie de tine”. Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.

· Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni
A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale.
Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.

· Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare
Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agteabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul.
Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o persoană simplă. Se simţea tristă şi respănsă.După ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real Atunci, am adăugat, chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea. Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina.
PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE.

· Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată
Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt bune, vor încolţi.
Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinţii erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi „nu” fără teamă. Dacă ei nu aud „nu” de la d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă „nu” de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un balansoar:: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil.
Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi. Cucerirea planetei sufletului copiluluieste mai compexă decât cucerirea planetei.

CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI
1. A corecta în public
2. A exprima autoritatea cu agresivitate
3. A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat
4. A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii
5. A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie
6. A nu te ţine de cuvânt
7. A distruge speranţa şi visele

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană.

Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi - Augusto Cury

Poezie anonima

2010-08-15T01:02:00.002+03:00

Se spune ca ar fi fost scrisa de un soldat din armata confederata (a sudului), in timpul razboiului civil din SUA (1861-1865).
Ei sunt foarte constienti ca fiecare zi este un dar de la Dumnezeu.

"I asked God for strength, that I might achieve. I was made weak, that I might learn humbly to obey ...
I asked for health, that I might do greater things. I was given infirmity, that I might do better things ...
I asked for riches, that I might be happy. I was given poverty, that I might be wise ...
I asked for power, that I might have the praise of men. I was given weakness, that I might feel the need of God ...
I asked for all things, that I might enjoy life. I was given life that I might enjoy all things ...
I got nothing that I asked for-but everything I had hoped for. Almost despite myself, my unspoken prayers were answered. I am, among all men, most richly blessed."

"I-am cerut lui Dumnezeu tarie, ca sa pot sa realizez. Am fost facut slab, ca sa pot sa invat sa ascult cu umilinta...
Am cerut sanatate, ca sa pot sa fac lucruri mai marete. Mi s-a dat infirmitate, ca sa pot sa fac lucruri mai bune...
Am cerut bogatii, ca sa fiu fericit. Mi s-a dat saracie, ca sa pot sa fiu intelept..
Am cerut putere, ca sa dobandesc lauda oamenilor. Mi s-a dat slabiciune, ca sa pot sa simt nevoia de Dumnezeu...
Am cerut toate lucrurile, ca sa pot sa ma bucur de viata. Mi s-a dat viata, ca sa ma pot bucura de toate lucrurile...
Nu am primit nimic din ceea ce am cerut - dar am primit tot ceea ce am sperat. Aproape fara voia mea, rugaciunile mele nespuse au primit un raspuns. Eu sunt, intre toti oamenii, pe deplin, cel mai binecuvantat. "

Creativitate japoneza

2010-08-15T00:53:00.000+03:00

PUTEREA UNEI RUGACIUNI

2010-08-15T00:30:00.001+03:00

O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat
intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod
foarte umil si l-a intrebat daca n-ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva
alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si nu
putea munci si ca aveau si sapte copii care trebuiau hraniti. Bacanul, a
privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. Avand insa
in gand nevoile familiei sale femeia i-a mai spus: "Va rog, domnule, o sa va
aduc banii inapoi de indata ce voi putea." Bacanul insa ii spuse ca nu-i
poate da pe datorie pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau. Langa
tejghea se mai afla inca un client care a auzit discutia dintre cei doi.
Facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile
pentru orice ar avea nevoie aceasta femeie pentru familia sa. Bacanul
raspunse parca in sila: "Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?"
Louise a raspuns: "Da, domnule."
"O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de
aceeasi greutate cu lista dumitale." Louise, ezitand o clipa, cu privirea in
jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva
in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul
statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors
usor catre client si ii spuse mormaind: "Nu-mi vine sa cred !" Clientul a
zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot
nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai
multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu
dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar si o privi cu mare
uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale."
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit.
Femeia ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o
hartie de 50 de dolari si ii spuse: "A meritat toti banii ! Numai Dumnezeu
stie ce greutate are o rugaciune."

In momentele dificile cauta-L pe Dumnezeu !

In momentele de liniste adora-L pe Dumnezeu !

In momentele dureroase ai incredere in Dumnezeu !

In toate momentele multumeste-I lui Dumnezeu !

CAPCANA COMPARARII

2010-08-13T17:00:00.000+03:00

Un indian care se ocupa cu caratul apei avea doua galeti mari, prinse la cele doua capete ale unei prajini lungi pe care omul o purta pe umeri. Una dintre galeti era gaurita. in timp ce prima galeata era intreaga si ajungea intodeauna plina la casa stapanului, cea de-a doua era pe jumatate goala cand ajungea la destinatie.
Timp de doi ani lucrurile au decurs tot asa. Zi de zi indianul nu aducea acasa decat o galeata si jumatate de apa. Bineinteles ca vasul negaurit era mandru de realizarile lui, doar isi indeplinea la superlativ datoria.
In schimb, sarmana galeata gaurita se rusina de imperfectiunea ei si era nefericita ca nu reusea sa-si indeplineasca menirea decat pe jumatate. Dupa doi ani de umilinta si esec, dupa propria ei apreciere, galeata si-a luat inima in dinti si i-a spus indianului la rau :
- Mi-e rusine si as vrea sa imi cer iertare, a inceput galeata.
- Dar de ce iti ceri iertare? a intrebat-o indianul.Si de ce ti-e rusine?
- Nu-mi pot indeplini datoria decat pe jumatate pentru ca prin gaura pe care o am picura in permanenta apa pe drumul spre casa stapanului tau.Tu trebuie sa lucrezi din greu si din cauza defectului meu nici macar nu poti primi rasplata intreaga ce ti se cuvine, a raspuns galeata.
Indianului i s-a facut mila de sarmana galeata si plin de compasiune i-a spus :
-Cand vom pleca spre casa, te rog sa fii atenta la florile ce cresc de-a lungul drumului.
In timp ce urcau dealul, galeata gaurita a observat intr-adevar multimea de flori salbatice de pe marginea drumului ce zambeau in soare si a facut-o sa se simta parca mult mai bine. Ajunsa acasa, insa, a fost din nou cuprinsa de tristete, pentru ca iarasi pierduse jumatate din apa, si si-a cerut din nou scuze de la indian.Insa acesta i-a spus zambind :
- Nu ai observat ca florile cresc numai pe partea ta de-a lungul drumului, nu si de partea colegei tale?
Eu stiu defectul pe care il ai si m-am folosit de el, semanand flori de partea ta a drumului. Zi de zi, intorcandu-ne de la rau, tu udai aceste flori. In ultimii ani am putut mereu sa culeg buchete neasemuit de frumoase de flori si sa impodobesc casa stapanului meu. Daca nu ai fi asa cum esti, casa lui nu ar fi fost niciodata atat de stralucitoare.

Misterul mortii lui Mihai Eminescu

2010-06-23T19:04:00.000+03:00

Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.”

Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el.
„În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. . Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”
Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.

Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.

De ce era atât de incomod Eminescu?

Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.

La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.”
Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.
Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.

În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina.
Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zile în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.

Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii

Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.

Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.

Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, undePoliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.

„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.

Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare

La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura . Aici, conform declaraţiilor lui Ventura , Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo- naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura , în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni.. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti.. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă.. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.

Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.

Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc. Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.

Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.

În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi, şi fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.

Omorât lent prin otrăvire cu mercur

De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,

Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I.. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).

În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.
Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic . Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”

Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală.. Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu... Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero.. Maiorescu este de neînduplecat.

Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alienat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi , sub îngrijirea doctorului Iszac.

Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.

Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor) . Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice.. ”

De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice, şi în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr.. Şuţu, unde va şi muri.

La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.

Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria

Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889.. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”.

„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh.. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”

Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes.. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale.
„O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”

Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”

Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”

Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui.... Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.

„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de 'nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o 'ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii. . . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a 'nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude 'n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)

Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu: "Boala şi moartea lui Eminescu,Criterion, 2007"

Duşmanii invizibili: speculatorii care au dat foc Casei Europa

2010-06-23T18:59:00.002+03:00

Autor: Cătălin Alistari

Atacurile la moneda europeană, declanşate de fonduri mutuale conduse din umbră de anonimi iluştri, au adus UE pe marginea prăpastiei. Sunt ca împuşcăturile unui lunetist de la distanţă.

"Moneda euro este un element esenţial al Europei. N-o putem lăsa pradă speculatorilor. Nu vom lăsa pe nimeni să distrugă ceea ce generaţii întregi au creat". Este declaraţia lui Nicolas Sarkozy, omul care a avut cea mai categorică poziţie împotriva duşmanului invizibil reprezentat de speculatorii bursieri.

În deruta generală din România, aproape nimeni n-a avut timp să observe ce pericol letal pândeşte Europa. Sâmbătă, în urmă cu două săptămâni, toţi liderii europeni erau mobilizaţi să salveze Grecia. Dar luni deja se punea problema să fie salvată Europa, atât de gravă era situaţia. Aceasta pentru că atacul asupra Greciei a fost extins şi asupra restului ţărilor PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Spania). Nu fondurile mutuale au provocat această uriaşă criză a debitelor, ci iresponsabilitatea guvernelor care şi-au gestionat prost economiile naţionale, însă "băieţii deştepţi" de pe Wall Street şi din City-ul londonez sunt ca vulturii care se năpustesc asupra unui elefant muribund.

Speculatorii sunt miliardari care îşi sorb ceaiul la Tiffany şi fumează tacticoşi un trabuc foarte scump, dar care, după o oră, se transformă în piromani ce toarnă gaz pe un incendiu devastator, bucurându-se ca nişte copii de spectacolul exploziv. "Băieţii deştepţi" s-au pus pe făcut bani, practicile lor fiind numite de unii analişti drept cea mai rafinată formă de banditism inventată vreodată.

Atac la euro?

"Pieţele financiare se află în cea mai proastă situaţie de la al Doilea Război Mondial, posibil chiar de la Primul Război Mondial", spunea zilele trecute Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene.

În acelaşi timp, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, au avertizat public speculatorii că nu vor permite periclitarea proiectului european. De altfel, confirmările vin de peste tot.

Senatul american anchetează banca Goldman Sachs pentru implicarea în căderea Greciei, iar în parlamentele europene se discută măsuri de interzicere a speculei pe datoriile publice. Mecanismul "atacului la euro" e ca scenariul unui thriller politico-financiar. Şi aproape sigur vom vedea şi filmul peste câţiva ani.

Fondul atacului

În luna decembrie 2009 începuse să fie destul de clar că economia Greciei are mari probleme, după ce au ieşit la suprafaţă cifrele ascunse abil până atunci de politicienii de la Atena. Grecii au declarat deficite eronate şi indicatori bugetari falşi ani la rând pentru a menţine un rating de ţară ridicat. Pe baza ratingului bun, împrumutau masiv bani de pe pieţele internaţionale şi emiteau bonduri cu dobânzi mici.

Când a izbucnit scandalul, la sfârşitul anului trecut, Grecia împrumutase 30 de miliarde de euro şi trebuia să dea înapoi în total circa 60 de miliarde. În ianuarie 2010, pe pieţele internaţionale au început să se vândă masiv euro, o manevră care a dus la devalorizarea monedei unice europene. Factorii aceştia au condus la reducerea de către agenţiile specializate a ratingului de ţară al Greciei. Prin urmare, dobânzile la împrumuturile ţării au crescut brusc.

În loc de 60 de miliarde de euro, Grecia trebuie să dea înapoi acum mult peste 100 de miliarde, dintre care peste 12 miliarde aveau scadenţa în lunile aprilie şi mai.

Cu poporul în stradă şi cu trezoreria goală, era foarte posibil ca Grecia să rateze plăţile respective, adică, în limbaj tehnic, să dea "default" la credite. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, ar fi fost lovitura secolului pentru câţiva mari rechini financiari care au transpirat din greu pentru a împinge lucrurile în această direcţie.

"Întregul atac asupra Greciei şi atacul asupra euro au fost o strategie a Wall Streetului pentru a schilodi sau a încerca să schilodească singura valută din toată lumea care poate fi o concurenţă pentru dolar."
WILLIAM ENGDAHL, cercetător economic

CUPOLA FINANCIARĂ

O recentă întâlnire privată a şefilor a 18 fonduri de investiţii, incluzându-l pe George Soroş, a fost dată în vileag de presa newyorkeză. Se presupune că acolo a fost plănuit atacul

Dacă am compara finanţele globale cu un război, atunci "credit default swaps" (CDS) ar trebui să fie rachetele de distrugere în masă.

Armele atacului

CDS sunt un fel de contracte de asigurare a unor credite, cu marea diferenţă că nu implică nicio garanţie. Apărute în urmă cu doar zece ani, CDS-urile au făcut deja ravagii, fiind responsabile de prăbuşirea AIG de exemplu.

Se estima că înainte de criza financiară, în 2007, piaţa nominală a CDS-urilor din SUA depăşea 67 de trilioane de dolari, pentru ca în 2009 să fie în jur de 30 de trilioane de dolari. CDS-urile sunt printre acele derivate toxice despre care s-a vorbit foarte mult. În principiu, un investitor poate paria prin intermediul CDS-urilor că o anumită entitate (companie sau stat) nu-şi va putea plăti datoriile şi în general câştigă dacă situaţia entităţii se degradează.

Exact acest lucru s-a întâmplat în Grecia. Fondurile de investiţii "au mirosit" problemele Greciei şi au cumpărat masiv CDSuri pe împrumuturile făcute de cabinetele de la Atena. Investitorii au speculat că UE nu se va grăbi să sară în ajutorul Greciei şi că situaţia se va înrăutăţi. Deja în momentul în care, săptămâna acesta, Grecia şi-a plătit obligaţiile scadente, speculatorii făcuseră suficiente profituri. Însă ca tot acest lanţ de evenimente să se producă a fost nevoie de "mici intervenţii" ale investitorilor, inclusiv atacuri concertate la monedă.

Filmul atacului

Pe 8 februarie 2010, reprezentanţii a 18 fonduri de investiţii au participat la o cină în New York, o întâlnire "secretă" până când au descoperit-o ziariştii. Între participanţi, reprezentanţii fondurilor lui George Soroş, ai giganţilor de la SAC Capital şi de la fondul Brigade.

Unul dintre subiectele discutate la acest brain-storming al celor mai mari investitori financiari din lume a fost oportunitatea de face bani speculând deprecierea euro. Legendarul speculator Soroş vorbea în aceeaşi perioadă de "prăbuşirea iminentă a euro".

În decembrie 2009, euro avea o paritate de 1,51 faţă de dolar, ieri (miercuri, 19 mai, paritatea era de 1,24, dar a avut un minim de 1,21). Mai mult, devalorizarea a dus la înrăutăţirea ratingului Greciei şi deci la profituri suplimentare din derivatele despre care vorbeam mai sus.

Cineva, iar autorităţile americane şi europene încep să întrebe exact cine, a câştigat enorm din devalorizare. Sună complicat, însă este destul de simplu. E suficient ca doi-trei mari investitori, de talia Soroş sau SAC Capital, să se apuce să vândă masiv euro.

Imediat, după nişte reguli deja dovedite, întreaga piaţă tinde să-i copieze, creându-se un trend general. Iar când toată lumea vinde o monedă, acesta se devalorizează. După o perioadă de timp, când consideră că moneda atacată a ajuns la valoarea minimă posibilă, speculatorii fac conversia înapoi în moneda respectivă.

Aplicând la cazul de faţă, rezultatul este următorul. Investitorul a vândut un miliard de euro la începutul anului, pentru care a obţinut 1,51 miliarde de dolari. La cursul de pe 20 mai, putea să cumpere cu acei dolari 1,313 miliarde de euro, obţinând în câteva luni un profit de 313 milioane de euro. Totul e să provoace prăbuşirea monedei respective, în cazul acesta euro.

Pe 4 martie, cotidianul "The Independent" estima că "pariurile" fondurilor de investiţii împotriva euro totalizau 12 miliarde de euro.

Vinovaţii fără vină

Legislaţia internaţională actuală nu poate pedepsi atacurile la monedă, deşi efectele sunt dezastruoase pentru economiile naţionale care erau deja afectate, fiind victimele perfecte pentru speculaţii în haită.

În final, decontează băncile naţionale şi, acum, Banca Centrală Europeană (BCE), transformată în cel mai mare depozit de "deşeuri toxice" din Uniune, adică depozitarul uriaşelor debite ale ţărilor din PIIGS. Pe termen scurt, analiştii băncilor UBS AG şi BNP Paribas văd o paritate euro/ dolar cuprinsă între 1 la 1 şi 1 la 1,15.

Şi dacă totuşi ar trebui nominalizaţi vinovaţii, cercetătorul economic William Engdahl arată cu degetul: "Întregul atac asupra Greciei şi atacul asupra euro au fost o strategie a Wall Streetului şi a instituţiilor SUA pentru a schilodi sau a încerca să schilodească singura valută din toată lumea care poate fi o concurenţă pentru dolar".

PORTRET DE SPECULATOR

Soroş, maestrul dezastrului
Unul dintre numele menţionate în atacurile asupra euro este cel al miliardarului George Soroş, "suspectul de serviciu" în astfel de manevre. Soroş, acum în vârstă de 80 de ani, este o legendă în rândul investitorilor încă din 1992, de la "Miercurea Neagră", când a îngenuncheat Banca Anglia, speculând lira sterlină. A câştigat în ziua aceea 1,1 miliarde de dolari.

De atunci, miliardarul a mai fost implicat în criza asiatică, în criza rublei din 1998 şi în alte câteva atacuri asupra monedelor mexicane şi argentiniene. Soroş este un "maestru al dezastrului" . Are un principiu, reflexivitatea, care, spune el, îl ajută să înţeleagă perfect când o economie, monedă, companie urmează să aibă probleme.

În criza economică actuală, Soroş a câştigat până acum 4 miliarde de dolari, speculând că piaţa imobiliară se va prăbuşi. Potrivit topului Forbes 2010, George Soroş are o avere personală de 14 miliarde de dolari, în creştere cu 3 miliarde faţă de anul 2009.

Din „profeţiile” lui Bertrand Russel

2010-06-23T18:54:00.001+03:00

„Reducerea numarului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii”.

„Pînă acum razboiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Daca la fiecare generaţie s-ar răspîndi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sînt indiferente la fericire, în special a celorlalţi”.

“În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte pînă cînd vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negîndită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie. “

“Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vîrstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.“

“Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Cînd tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie… Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie. Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decît sub conducerea unui guvern mondial.”

Bertrand Russell,
laureat al Premiului Nobel,
în Impactul ştiinţei în societate, 1953

Lectie de fiscalitate...

2010-06-23T18:50:00.002+03:00

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.
Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul - repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni
mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Un pahar cu lapte

2010-06-13T18:51:00.003+03:00

Într-o zi, un tânăr sărac care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă ca să-şi plăteasca studiile la universitate găsi în buzunar doar o monedă de 10 cenţi şi-i era foame. Decise să ceară ceva de mâncare la următoarea casă. Dar nervii lui l-au trădat cand îi deschise uşa o femeie superbă. În loc să ceară ceva de mâncare, ceru un pahar cu apă. Ea se gândi că tânărul părea înfometat, aşa că îi aduse un pahar mare cu lapte. El îl bău încet şi după aceea întrebă:

-Cât vă datorez?

-Nu-mi datorezi nimic, răspunse ea. - mama mea ne-a învăţat că trebuie să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..

- Şi el răspunse: vă mulţumesc din suflet...!

Când Howard Kelly plecă de la casa aceea, nu numai se simţi mai uşurat, dar şi încrederea în Dumnezeu şi în oameni deveni mai puternică. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza sărăciei.

După câţiva ani femeia se îmbolnăvi grav.

Medicii din satul ei erau îngrijoraţi. După puţin timp au trimis-o în oraş. Îl căutară pe Dr. Howard Kelly pentru o consultaţie. Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta simţi în ochi o lumină specială şi o senzaţie plăcută.

Imediat Dr. Kelly urcă din holul spitalului în camera ei. Îmbrăcat în halatul lui, doctorul intră să o vada. Capriciile destinului: era ea, o recunoscu imediat. Se întoarse însă la vizite determinat să facă tot posibilul să-i salveze viaţa. Din ziua aceea urmări cazul femeii cu cea mai mare atenţie, ea fu operată pe cord deschis şi se recupera foarte incet…

Dupa o lungă luptă, ea invinse boala...! Era în sfârşit sănătoasă..!
Dat fiind că pacienta era în afara oricărui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ să-i trimită factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrolă şi o semnă. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii şi o trimise în camera pacientei.

Factura a ajuns în camera pacientei, dar ei îi era teamă să o deschidă, pentru că ştia că ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca să plăteasca costul unei intervenţii atât de complicate.. . În sfârşit o deschise şi ceva îi atrase imediat atenţia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte : “Plătită integral acum mulţi ani, cu un pahar de lapte”

(Semnat) Dr. Howard Kelly

Andrea Bocelli spune o "povestioara"

2010-06-11T20:24:00.004+03:00

Andrea Bocelli spune "povestioara" unei tinere sotii insarcinate care a mers la doctor.

Avea apendicita si tratamentul necesita racirea cu gheata pe abdomen. Dupa tratament, medicul i-a spus tinerei mame ca cea mai buna solutie ar fi avortul, pentru ca este probabil ca bebelusul sa se nasca cu un defect.

Curajoasa mama a refuzat si a nascut copilul. Bocelli spune ca acea femeie era mama lui, iar bebelusul era el si se bucura ca a luat acea decizie curajoasa. El spune in continuare ca spera ca aceasta "povestioara" sa le dea curaj femeilor care se afla intr-o situatie dificila, pentru ca acestea sa ia hotararea justa.

Dupa aceea canta un cantecel de pe ultimul sau album, un cantec de fericire care le place copiilor lui:

"Vreau sa traiesc asa cu soarele pe fata, si sa cant fericit, cu o fericire suprema. Vreau sa traiesc asa, cu aerul muntilor, pentru ca aceasta bucurie nu costa nimic."

(I want to live like this with the sun on my face, and I sing happily, gracefully. I want to live like this, with the air of the mountains, because this enchantment doesn't cost anything.)

Stim ca Boceli este orb din nastere.

"Povestioara" o puteti asculta/vedea AICI.

PERLE DE LA COPII

2010-06-02T11:52:00.001+03:00

De ce circula singele in corp?
Sangele umbla prin corp, ca sa ii prinda pe microbi si sa ii inece.(6 ani)

La ce folosesc sprancenele?
Sprancenele folosesc ca sa tina fruntea sus, sa nu-i vina fruntea pe ochi. (6 ani)

De ce ne spalam cu sapun?
Noi ne spalam, ca sa dam sapun in ochi la microbi. (5 ani)

Ce sunt amprentele?
Amprentele e cand punem mana pe o clanta si raman degetele acolo si le gaseste politia. (8 ani)

Ce este sufletul?
Suflet e cand iti pune mama prajituri pe farfurie si ii lasi prajituri si lu' ala mic. (8 ani) Sufletul are o forma de inima. (8 ani)

Ce este tristetea?
Tristete inseamna cand un om vine la altul si bea mult. (7 ani)

De ce sa pun potcoave la cai?
La cal se pune potcoave, sa nu cada calul pe spate, atunci cand pune frana calul se intepeneste in potcoave. (9ani)

Ce inseamna cuvantul "modern"?
Modern e cand vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani. (7 ani)

Cum se face parfumul?
Parfumul se face din apa, dop si din parfum. (5ani)

Cum se inteleg pasarile sau animalele intre ele, daca noi, oamenii, vorbim si de multe ori nu ne intelegem?
Pasarile sau animalele vin unele langa altele si vorbesc in soapta si noua ne spun numai "miau". (10 ani)

Ce este timpul?
Timpul este o vreme care trece tot timpul. (5 ani)

Ce sunt buruienile?
Buruienile sunt niste plante folositoare doar lor. (12 ani)

Ce este acela un secret?
Secretul este atunci cand nu trebuie sa stie militia. (6 ani)

Ce este zambetul?
A zambi inseamna sa razi parca in gandul tau. (8 ani)
A zambi este cand niste oameni rad cu gura inchisa, ca sa nu deranjeze oamenii de la bloc. (7 ani)

La ce foloseste steagul?
Steagul foloseste ca, atunci cand veneau turcii peste noi, ei nu stiau pe ce tara veneau si atunci noi le aratam steagul si dupa aia ei stiau.

Ce este acela un minister?
Minister inseamna, ca sa te duci acolo sa te razbuni. (9 ani)
Minister este o incapere mare unde se aduna toti ministrii ca sa faca sedinte pentru a imbunatati cartierul lor. (9 ani)

Ce este igiena?
Igiena este cand vin neamurile si vad ce curat e in casa. (7 ani)

Din ce se face sapunul?
Sapunul se face din mai multi clabuci, la un loc. (6 ani)

De ce isi fac oamenii cadouri?
Oamenii isi fac cadouri, ca sa nu fie nesimtiti.(7 ani)

De ce da dirijorul din maini, cu un bat, cand dirijeaza?
Dirijorul da din maini, ca sa arate ducerea sunetului. (11 ani)
Dirijorul are un bat in mana, ca e urat sa arate cu degetul, la ala care canta cu contrabasul ca sa vada cum merge simfonia. (10 ani)

De ce gaina nu zboara pe sus, ca celelalte pasari?
Gaina nu zboara pe sus ca celelalte pasari, pentru ca-i e frica sa nu scape oul, cand ii vine sa-l faca. (10 ani)

O imagine = 1000 de cuvinte :))

2010-05-24T13:46:00.001+03:00

Senatorul Urban amenintat cu moartea de catre gay

2010-05-22T20:16:00.001+03:00

Dupa ce a lansat un atac la adresa comunitatii gay din Romania, senatorul Urban Iulian a primit, miercuri, mai multe amenintari cu moartea din partea homosexualilor. El a fost amenintat extrem de dur in mai multe mesaje si sms-uri primite de la gay, fiind atacata totodata si amenintata cu moartea inclusiv familia senatorului. “Familia o sa ti-o injunghiem, o sa-i scalpam, o sa iti sodomizam copiii si iti vom da foc la casa”, suna unul dintre mesajele primate de senator.

Autorul textului, care acuza lipsa de respect fata de gay a crestinilor ortodocsi, le ureaza printre altele tuturor preotilor “sa arda pe rug”. Prin postarea pe blogul personal al mesajelor primite, Urban doreste sa arate cat de “toleranti” sunt membrii comunitatii gay cu cei care au pareri diferite fata de ale lor. Pe langa publicarea mesajelor, senatorul a postat pe blogul personal si IP-urile de pe care au fost trimise e-mailurile dar si adrese de e-mail ale expeditorilor.

Unul dintre cele mai dure mesaje de amenintare primite de senator, este semnat de un anume “Leo cel Gay” si suna cam asa:

“Esti varza, senatorule!
Mortii matii de carpa care doarme in parlament si are cea mai slaba prezenta, si nici o lege bagata dar stie sa se ia de drepturile gay-ilor. Esti cel mai slab senator, cel mai prost pregatit, cel care ia cei mai multi bani de la Senat adica cel mai nenorocit parlamentar vazut ever in Romania.
La tine in catun asa te-or invatat sa judeci?
Sa ii adaugi pe toti care nu sunt ca tine, laolalta?
Ai cautat macar in dictionar sa vezi ce inseamna fiecare cuvant in parte?
Sa o f… pe maica-ta , sora-ta si sa le ingrop la groapa comuna.
RUSINE sa-ti fie mai dobitocule!
Slobozim-as pe familia si mormantu matii de chelios homofob. Toata familia o sa ti-o injunghiem, o sa-i scalpam, o sa iti sodomizam copii si iti vom da foc la casa, f… mortii matii de varza ce esti; alta data sa respecti gay-ii; ma f… pe credinta voastra si pe familia voastra traditionala; sa arda pe rug toti popii si toti labagii din tara asta care isi spun crestini ortodocsi.
Va uitati la crucifix si faceti laba iar apoi urlati la noi ca sintem anormali. Noi macar ne iubim, dar voi va urati intre voi.
Diseara iti venim de hac, Fa-ti testamentul ca te omoram si nimeni nu te va salva; o sa te rupem in bucati”.

Intr-un alt mesaj, primit de la “radu”, senatorul este amenintat ca va fi reclamat la Consiliul National pentru Combaterea Ddiscriminarii si ca astfel va ajunge de rasul Europei, Totodata, autorul textului ii transmite lui Urban ca locul acestuia ar fi in Iran, unde “cheliosii” ca el sunt omorati.

“HOMOFOBUUUUUUUUUUUU UUUUUUUUULE
VEI FI RECLAMAT LA CNCD PT CE AI SPUS. AR TREBUI SA RADA TOATA EUROPA DE TINE.
MARSH IN IRAN UNDE SE OMOARA CHELIOSII CA TINE”.

De asemenea, lui Urban i se recomanda sa-si pazeasca spatele, si ca nu cumva sa nimereasca vreodata intr-un grup de homosexuali si lesbiene.

“Un papa lapte si-un homofob care si-a ratat vocatia!
Nu stie sa faca diferenta, vede totul in alb si negru (trist ptr tine)
Iti urez sa nimeresti intr-un grup de homosexuali si lesbiene sa vedem daca tot asa partzar te mai dai”

“Oare el nu s-o gandi ca unul dintre prietenii lui cei mai buni s-ar putea sa fie gay?
Vezi, pazeste-ti spatele, mai Urbane!”

La inceputul acestei saptamani, senatorul PDL Iulian Urban a lansat un atac dur la adresa comunitatii gay din Romania. Intr-o postare pe blog, Urban a bagat in aceeasi oala homosexualii, pedofilii, lesbienele, zoofilii si necrofilii, criticand totodata organizarea Paradei Gay programate la sfarsitul acestei saptamani. Senatorul arata in postarea sa ca “manifestarile de prozelitism organizate de homosexuali, pedofili, lesbiene, zoofili si necrofili pun in pericol copiii nostri”, fiind exact lucrul care lipseste Romaniei in timp de mare criza. Acesta si-acontinuat pledoaria spunand ca “este pentru prima oara in Romania cand aceste manifestari dureaza cinci zile, ele fiind un atac direct la familia romaneasca, tot mai subrezita si mai afectata in soliditatea ei morala datorita lipsei de repere”.

Criticat de colegii senatori

Comentariul lui Urban a fost criticat de colegul său de partid, Cristian Preda, care a declarat ca “este regretabil faptul ca intr-o zi in care Europa condamna homofobia avem parte de un discurs homofob”. “Cred ca trebuie sa tinem cont mai mult de sensibilitatile manifestate pe plan european”, a mai spus Preda.
Totodata, europarlamentara liberala Renate Weber l-a acuzat pe Urban de rea-credinta in urma postarii pe blogul personal a mesajului “homofob”. Liderul Partidului Verde, Remus Cernea, a criticat si el postarea lui Urban, spunand ca senatorul PDL “nu este un prieten al minoritatilor”. Pe de alta parte, Cernea s-a declarat de partea comunitatii gay, precizand ca va participa alaturi de homosexuali la Marsul Diversitatii de sambata. In schimb, liderul grupului senatorilor PDL, Traian Igas, i-a luat apararea colegului sau, considerand ca fiecare cetatean roman are dreptul sa-si exprime opinia dupa cum crede de cuviinta. (L.M.)

Sursa: Provita si blogul senatorului Urban Iulian

Kit de sfaturi practice despre cum să ieşi viu dintr-un spital romanesc

2010-05-18T13:53:00.001+03:00

din Academia Caţavencu 17 Mar 2010

A dat boala în tine şi te-a mîncat undeva să te duci la spital, în loc să iei un pumn de antibiotice ori să-ţi storci singur coşul de pe fund? Ei bine, moşule, s-ar putea s-o mierleşti. Ca să scapi viu dintr-un spital românesc, care, culmea, se poate chema, cinic, Filantropia, şi nu, onest, IML, îţi trebuie nu doar noroc de jucător rusnac de ruletă, ci şi un pic de şcoală a vieţii. Aşa că ia aici şi citeşte, cît încă mai vezi cu ochiul liber, cîteva sfaturi practice culese de pe patul de suferinţă!

Şpaga

Tehnica înfiptului la buzunarul de la halat e primul lucru care îţi asigură supravieţuirea.
E o mişcare pe care trebuie s-o exersezi dinainte, dacă vrei să-ţi iasă din prima şi să nu bagi banii pe lîngă. "Palmat" se cheamă tehnica şi e împrumutată din practicile hoţilor de portofele, care lucrează fin, fără să atingă haina în buzunarul căreia îşi strecoară mîna. Diferenţa e că ei scot, pe cînd tu bagi. Decisivă e aici mişcarea de învăluire, felul discret în care te apropii de obiectiv, îl ţinteşti cu coada ochiului, palmezi suma cu degetul mare şi profiţi de cele cîteva secunde în care victima îţi indică buzunarul corect printr-o uşoară mlădiere a coapsei. Introduci, apoi retragi mîna discret. Atenţie: nu te uita niciodată fix la buzunar. E semn de proastă creştere şi poate genera suspiciuni.

Cearşafurile

Singura chestie care lipseşte de pe un cearşaf de spital românesc e "Ghiţă was here" scris cu carioca. În rest, găseşti de toate: sînge închegat (care nici măcar nu e al tău), pete zgrunţuroase de apret turnat cu căldarea în cazanul în care s-au fiert albiturile şi care te zgîrie la cur, pete de ketchup nu, că nu se dă ketchup în spital, muci şi - de ce nu? - ulei de motor de la un fost mecanic auto decedat, internat înaintea ta. A doua chestie nasoală e că cearşaful de spital e conceput, de regulă, pentru bolnavi pigmei, aşa că, oricît te-ai strădui, n-o să reuşeşti în veci să ai cearşaf şi sub cap, şi sub cur, şi sub picioare. Alege să ai sub picioare, nu de alta, dar dacă stai fără ciorapi rişti să te pricopseşti cu o micoză pe viaţă de la saltea.

WC-urile şi, mai ales, duşul

Ideal ar fi să-ţi propui ca pe perioada internării să nu mergi la budă şi să nu te speli. Au fost cazuri de pacienţi cărora le-a ieşit. Dar ei au fost excepţii. Prin urmare, e absolut necesar să dispui de folii de unică folosinţă, pentru colac (mă rog, dacă există colac). Cu cît aveţi mai multe, cu atît mai bine, căci puteţi face oricînd afaceri cu ele printre colegii de salon. Se vor vinde ca pîinea caldă. Cu duşul e mai greu, fiindcă sînt ori încuiate, ori stricate, ori tre' să-l ştii pe directorul spitalului sau pe ministrul Sănătăţii ca să ai acces la ele. Recomandarea noastră: faceţi duş cu şerveţelele umede.

Asistentele & Reanimarea

Două lucruri sînt aici esenţiale. În primul rînd, înainte de a te interna, încearcă să ai cît mai multe bancnote de 5 şi 10 lei. Asistentele sînt nişte tonomate care nu dau rest. Acum să nu te aştepţi să şi facă ceva pentru banii ăştia sau măcar să zîmbească. Nţţ, no way. Ei reprezintă un fel de taxă de protecţie; dai banu' ca să nu te omoare cînd îţi fac o injecţie, ca să-ţi nimerească vena din prima cînd îţi iau sînge, ca să nu te sugrume cu garoul. În cazul în care ajungeţi la reanimare şi tre' să vă umezească cineva buzele cu apă: asiguraţi-vă că asistenta căreia îi daţi taxa (aproximativ 100 ron) nu iese din tură fix cînd ieşiţi voi din operaţie. Nu pentru că arunci cu banii degeaba pe asta, care se cară, ci că aia care vine după ea, nefiind plătită, s-ar putea să te omoare prin însetare.

Haleala

Ideal e să primeşti de-acasă. Totuşi, dacă mănînci la oficial, cel mai indicat e să o miroşi înainte şi, eventual, să aştepţi s-o guste un coleg de salon aflat în fază terminală, deşi umblă vorba printre bolnavii cu experienţă că la "Fundeni", "Bagdasar" sau Universitar nu e chiar atît de naşpa. În anumite cazuri însă, aceste zvonuri au fost infirmate. Oricum, nu te duci la spital că să mănînci, nu? Dacă voiai asta, alegeai un restaurant.

Originile cartierelor din Bucuresti

2010-04-26T09:13:00.001+03:00

Balta Alba - Daca am inteles eu bine, aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta. Alba.

Baneasa - Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.

Berceni - Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.

Colentina - Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor) . Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tină" - cu referire la locul baltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si "Olintina"
Cotroceni - Numele ii vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc". Un vechi regionalism care inseamna "a cotrobai", "a scotoci", "a scormoni".

Crangasi - Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei - un crang. Aici traiau, normal, crangasii.

Dealul Spirii - Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si "Spirea"), care a ridicat in 1765 pe Dealul lupestilor o biserica (Spirea Veche)

Dristor - Numele vine de la Silistra care-i mai zice si Dârstor sau Dristor. Intre razboaie prin locul care inainte se chemase "Gura Lupului" trecea drumul ce pleca de la sud de Bucuresti si tinea pana la Silistra: Drumul Dristorului (Diristorul si Kaliacra - provincii romanesti la sud de Dunare).

Drumul Taberei - Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.

Ferentari - paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) "Ferentarius" - Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. N-am aflat insa care-i legatura.

Floreasca - dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii

Ghencea - Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei

Giulesti – O proprietate boiereasca: a Julestilor

Lipscani - din slava - Lipsk, Lipsko („locul cu tei”). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.

Militari - In secolul 19 aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici "Pirotehnia Armatei"

Pantelimon - isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca "pan" inseamna "tot" si "éléïmon" inseamna mila. Panteleimon = cel milostiv, intreg-milostivul.

Rahova - Aici e simplu. Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei una dintre cele cinci artere botezate in secolul 19 spre aducere aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.

Salajan - Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.

Titan - isi ia numele de la fabrica de ciment "Titan" construita la inceputul secolului XX

Vitan - De la D. Papazoglu aflam ce-i ala un vitan: "În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşciunea"

probleme cauzate de distrugerea padurilor.....

2010-04-09T22:31:00.002+03:00

I would call it "ROMANIAN DREAM!"

2010-03-27T22:28:00.002+02:00

American Celbrates Life ... in Romania

by Kevin
(for henrymakow.com)

I was born in Los Angeles and lived the typical southern California suburban life of isolation. Being a child from divorced parents, I learned early on what America meant. Something always bothered me about the society in which I lived and where as when I was younger I couldn't quite define it, as I grew older it became more and more clear that modern American Society had an overlaying artificialness to it. I got the impression that I was living in some kind of experiment and that everything was temporary in nature and not intended to be lasting like the civilizations of the past.

I remember how I loved to watch Little House on the Prairie and feeling such an attraction to that family. I wondered why it was so different from what were claimed to be families all around me. Almost all kids at school came from divorced families and many were also victims of abuse. It seemed that most women with which I came into contact with growing up in America were hostile and belligerent and Southern California was probably the capital of alternative lifestyles and divorce and the traditional family life was viewed as the enemy. My only contact with traditional family values as a child growing up in America was again, Little House on the Prairie.

Observing these traits in society, I naturally began to associate America with them. America to me meant, divorce, abuse, fighting, neglect and above all, isolation. In fact, as I got older, I came to notice that the situation was more like a lack of society rather than a bad society. What do I mean? Well, first of all, there was no contact between people. There was no walking in the streets and no open markets and stores. People simply entered their cars from the garage attached to their house, opened the garage door and drove to the store or work and never came into contact with another human being. Where was society? What is the definition of society? I detected something very wrong with America and the endless uniformity and dullness of Southern Californian suburbs seemed to be the chief example of this fact. No matter how many times we visited the same grocery store, the employees there never would recognize us. Years would go by without a single word being exchange with a neighbor. My female teachers hated my mother. Even my cub scout troop was dissolved because one of the mothers sued after a fall in the snow on our first field trip. Every little girl who lived on my street was sexually abused and their stories horrified me. Between experiencing these things I also got to enjoy the constant fighting between my parents over child support checks and who's turn it was keep me on the week end. O how I longed for Little House on the Prairie where everybody worked together, went to church together and helped and supported each other through hardships, harvests and barn raising. This was the America I thought must have been just an invented myth.

Due to my mother's line of work, I was exposed to many emigrants from a wide variety of places such as Iran, Turkey, Armenia, Poland, Romania, Croatia, Argentina, Vietnam and India. There was something special about these people and I noticed it even as a child. What was it about them that attracted me? Why did they seem to be so content and hardworking? They seemed to benefit from a force or energy that I could see was totally lacking in the society in which I lived. What was it? The answer was FAMILY in the traditional sense. Though they were living in America like me, they had transferred their sense of family and society from their country and were still enjoying the benefits while being surrounded by the social misery. Somehow they lived unscathed in pockets of healthy family lives they themselves emitted. For me, happiness was being around these people and I would enjoy pretending that I was a part of their family as well. I would learn everything I could about their countries, cultures and foods and they would be so pleased to see my interest. The highlight of my childhood was when my mother would be invited to one of their homes for one of their holidays and I'd get to bask in the light of family life such as being seated at the dinner table together and listening to people actually talking to each other relating stories and experiences of the old country. I could see that the hardships and poverty they went through actually strengthened them and was the source of their great work ethic and family values.

I remember one girl from Romania who worked with my mother. She had swam across the Danube to escape from communism and tyranny and somehow made it to America. She came with just the shirt on her back and immediately started working with house cleaning and taking night classes in English. Her strong faith in God and her exceptional morals and ethics allowed her to flourish and reap the benefit of the opportunities in America. The same opportunities that Americans seemed to be unable to benefit from. Could a lack of traditional family values and morals be a factor? Why was it that emigrants always seemed to find success while native born Americans drowned in debt and misery?

She worked hard and worked her way up to becoming a manager. Eventually she got a degree and opened her own business. Only after years of work and after the fall of communism did she go back to Romania and get married to a Romanian man then returned.

Seeing her wonderful value as a beautiful, feminine and traditional women, I fell in love with Romania and wanted to get to know as much as possible about this country. Something about modern American women repulsed me and I absolutely refused to have a girlfriend or anything to do with them while in high school. Based on my experience as child growing up in America, I could not separate divorce with the American women. The two things seemed to go hand in hand. I remember making the concrete decision as a teenager that I would never marry a girl from a divorced family and that I had to marry a foreign girl no matter what. I started corresponding with girls as pen pals from Romania, Bulgaria, Lithuania and Russia. There were no proms, dances or parties for me. I was attracted to everything that was traditional, religious and moral. Though it was sometimes lonely, I knew I was holding out for something of value and meaning. One girl in Romania particularly caught my attention by her femininity, shyness and goodness and we wrote to each other for two years. After two years of junior college, I decided to go to Romania to meet her in person and she was everything I imagined. We were married after spending six months as a guest of her family. I was 20 and she was 18 and we were both virgins. Sixteen years later, we're still married and have a beautiful family.

We did eventually come back to America where she, independently of my own opinion, noticed the same flaws in American society as I. She didn't like it and couldn't quite adjust to it. Living several years in California refusing to go into debt and fall into the "American Trap", we lived very simply but never flourished. As I grew in knowledge and understanding, I could see the writing on the wall that the American system was not sustainable. I could see that economic collapse was inevitable and soon all the debt, credit cards, stock market casinos, leases, and housing speculation would all come crashing down. The wars pretty much sealed the fate of America and I knew that we could not continue to be a part of it and incur the consequences of a system we never supported. I did not want my children growing up in such a system nor did I want them to reap what American foreign policy would shortly bring to the homeland. I could just sense that something dark was coming and on August 11, 2001 we moved to Romania.

We bought a beautiful apartment in downtown Bucharest for $19,000, bought a used car for $300 and a fertile piece of land with a peasant house fifty kilometers outside of Bucharest for $15,000 and now live completely debt free. How many Americans live debt free? The taxes on our house is about $30!! In the city we live in a normal urban setting where there is contact with other people in the streets, the markets and the people in stores know us personally and greet us. We're on friendly terms with our neighbors and visit each other. We have very efficient public transportation in the form of subways, trams and buses. We have our children's school right next door and have one of the biggest public parks and youth centers within walking distance. The Christian religion is taught in the public schools and our children are taken to church for communion. A priest comes to teach them about morals and ethics. There is even a civics class where the children learn the value of honesty, altruism, helping the needy, forgiveness and overall good social ethics. I can detect no dark or perverse agendas being forced on our children and being an American, I logically would be a good judge of this.

On the land we have in the country; together with my wife's family, we grow all our own food. We have fruit trees, grape vines and a yearly garden that provides all the family's needs through the winter. Making preserves in jars basically makes us independent. Having chickens provides us with a steady supply of natural eggs as well. The country house has its own deep well and so its independent of municipal water and the heating is wood burning. It's a great satisfaction for a product of an American suburb like myself to have gone back to a natural lifestyle with an intimate relationship with nature and the traditional way of life. Most of the villagers still go around with horse drawn wagons so in a way, I did eventually find my very own "Little House in the Prairie".

In closing, I'd like to encourage any Americans who are not satisfied with the society they live in to take the necessary courage and try moving to a place where they can find a simpler, more natural way of living, free of debt and free from the consequences of a diabolical foreign policy and a collapsing economy. It doesn't cost as much as you might think and it all starts with a dream. Hold your ideal in your mind at all times and eventually you will manifest this ideal in your own life. Never accept anything that does not reflect your ideal and it will never touch you. There is no utopia and every place has its own unique problems but never underestimate the power of your own ideas and dreams. The Kingdom is within you and you can live it in the place of your choosing. Spiritually speaking, we're all citizens of that Kingdom and we're all linked together in this shared principle of family, morals, Love, Truth and goodness. Simplicity is the key and the simpler you live your life, the more you will enjoy it. If you don't fear evil, you render it powerless against you and it disappears as darkness disappears when you turn on the light switch. Cultivate your spirituality and your ideal and you will find your very own promised land; your very own "Little House on the Prairie" no matter what you've been through. Now go find it!!

http://www.henrymakow.com/american_celbrates_life_in_rom.html

Ne e mereu frica de ceva….Andrei Plesu

2010-03-24T21:25:00.002+02:00

"Ne e mereu frica de ceva si ne traim frica voluptos, lacom, practicând, ca pe un sport agreabil, numaratoarea inversa.

Suferim, se pare, de un masochism galopant, cu înfăţişări diverse: ne place să ne cultivăm spaimele, să colecţionăm veşti proaste, să anticipăm catastrofe (sau să le urmărim febril pe cele care au loc aiurea), să degustăm nefericirea altora, să ne simţim înconjuraţi de primejdii iminente.

În această vicioasă înclinaţie, beneficiem de sprijinul nepreţuit al presei, care capitalizează eficient pe seama angoaselor noastre.

Ernst Jünger observase deja, acum câteva decenii, că simpla nevoie de a urmări ştirile de mai multe ori pe zi e un simptom de nelinişte.

Antenele, mereu mai numeroase, de pe casele noastre dau peisajului urban aspectul unui chip cu părul măciucă, scuturat de aprehensiuni sumbre.

Evident, nu lumea de azi a inventat frica. Există o istorie a fricii de care s-au ocupat, laborios, o sumedenie de savanţi.

De la fobiile Antichităţii la teroarea anului 1000, de la superstiţiile curente la marile texte apocaliptice, dispunem de un enorm inventar al temerilor omeneşti. Unii pretind că după secolul al XVII-lea lumea s-a mai potolit. Ştiinţa a înlăturat, zice-se, panica rudimentară dinaintea stihiilor şi a penumbrelor magice, populaţia globului s-a mai deşteptat.

Nu cred.

Vechile spaime au fost înlocuite de unele noi, ba a apărut chiar o specie nouă de frică, numită de sociologi şi psihologi "frica-divertisment ".

Căutăm frisonul groazei ca pe o plăcere, aşa cum ne pregătim să petrecem o seară agreabilă urmărind la televizor un "horror".

Nu e zi să nu fim intoxicaţi de "informaţii" spectrale privind fie realitatea imediată, fie realitatea continentală sau planetară, fie cea cosmică.

De mare succes se bucură, de pildă, "încălzirea globală".

Dârdâim sub nămeţi, alunecăm pe gheaţă, nu ne mai putem deszăpezi trotuarele şi automobilele, dar citim terorizaţi despre inflamaţia generală în care vom sucomba curând.

Vom muri de cald, ne vom trezi într-o bună zi cu polul nord în cana de cafea şi cu Fram ursul polar în curte.

Mai sunt, apoi, sezonierele gripe animaliere. Armate de viruşi aviari şi porcini ne pândesc după colţ, guturaiul capătă grimase de pandemie. Să nu uităm însă meteoriţii, SIDA, dezastrele ecologice, demografice, financiare, uraniul iranian, Bin Laden, mogulii, anul 2012 şi şcoala de la Păltiniş, cu ucigaşul ei monopol cultural şi politic.

Coborând în pitorescul parohial, vom vorbi despre ameninţătorul guvern Boc (dacă suntem pesedizanţi), despre riscul mortal al unei eventuale guvernări PSD (dacă suntem pedelizanţi) şi, oricum, despre nenorocul fatal al realegerii lui Băsescu (dacă nu mai ştim asupra cui să ne delegăm amocul). Pe scurt, situaţia e albastră.

(Sau violetă?). Ţara e năruită. Mâine-poimâine ne vom da la cap unii altora sau vom emigra pe altă planetă.

"Vrei să spui că totul e în regulă? Că exagerăm când spunem că lucrurile merg prost?" - vor protesta unii şi alţii pe agitatul meu forum (exterior). Nu. Ştiu că ţara se bâlbâie şi că vremurile sunt grele.

Dar nici psihologia drobului de sare nu ajută. Şi nici obiceiul de a pune frică peste frică, de a înrăutăţi răul şi de a urâţi urâţenia, oricât rating ar aduce acest obicei.

O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea noastră: frica de Dumnezeu, în care trăiau, nu de mult, înaintaşii noştri.

Iar când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari, invadează scena în devălmăşie. "

Andrei Plesu

16 feb 2010

Într-adevăr rugăciunile vindecă bolile, spun oamenii de ştiinţă

2010-03-24T21:17:00.003+02:00

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating Sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.[1]

„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”[2]

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - „stingerea” completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al
biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar
cu totul. Asrfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se
ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăşi vindecătoare.

De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor!

Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus a. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficientă decât aparatele moderne de dezinfecţie cu
radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei,
atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi ca aparate speciale.

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

„Apa „distinge” nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

Trad din rusă îm engleză de Julia Bulighina
Trad. din engleză în română Cristina M.
©1999-2009 „Pravda Ru”

[1] De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. (N.T.)
[2] Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în
cartea sa „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu. (N.T.)

Sursă: Pravda Ru URL

Simfonia neterminata

2010-03-22T18:15:00.001+02:00

Presedintele unei companii avea un bilet la "Simfonia Neterminata" a lui Schubert.
Deoarece nu a putut sa mearga, acesta a oferit biletul managerului sau de la departamentul QA(Quality Assurance).

A doua zi dimineata, presedintele i-a cerut managerului sau sa ii spuna ce parere a avut despre concert, insa in locul unor explicatii plauzibile, i s-a oferit un mic raport:

1. Pentru o perioada considerabila, cantaretii la oboi nu au avut nimic de facut.
Numarul lor ar trebui redus si munca lor distribuita echipei, reducand astfel momentele de inactivitate.

2. Toate cele 12 viori cantau partituri identice. Aceasta pare o duplicare ineficienta a muncii, iar numarul membrilor acestei echipe ar trebui drastic redus.
Daca chiar e necesara un volum sonor mare pentru acele partituri, acesta ar putea fi obtinut printr-un amplificator.

3. Prea mult efort a fost depus in cantatul semitonurilor. Aceasta pare o actiune de prea mult rafinament si ar fi recomandabil ca toate semitonurile sa fie "rotunjite" la cea mai apropiata nota.
Daca acest lucru s-ar realiza, atunci s-ar putea folosi si incepatori in locul oamenilor experimentati.

4. Nu e nici un folos in repetarea de catre corni a partiturilor deja cantate de intrumentele cu coarde.
Daca aceste pasaje redundante ar fi eliminate, durata concertului ar putea fi redusa de la 2 ore la 20 de minute.

Acestea fiind zise, putem concluziona ca daca Schubert ar fi acordat atentie aspectelor mai sus mentionate, probabil ar fi reusit sa isi termine simfonia.

Cu stima ,
John Brownlow,
QA Manager

Dictionar imobiliar

2010-03-22T18:09:00.000+02:00

“bloc nou” – bloc din 1981 (bucurestenii numesc “bloc nou” tot ce e dupa 1977)

“fara imbunatatiri” – apartamentul arata ca o pestera, cu huma originala pe pereti (unde se mai vede de mucegai), linoleum in bucatarie, igrasie si tot tacamul

“aproape de metrou” – locuinta este situata intr-un cartier care are la un capat metrou. ca tre sa schimbi un autobuz si 2 tramvaie pana la el, alta poveste.

“fara probleme cu terasa” – ploua in casa cam in fiecare an, dar anul asta am zugravit si inca n-au venit ploile

“se vinde mobilat” – am niste mobila ramasa de la bunica raposata, pe care nu vreau s-o car la gunoi

“vedere mixta” – apartamentul e pe colt, sau daca e mare are 3 pereti afara, o sa-ti inghete curu’ iarna

“proaspat renovat” – spoit recent cu cele mai ieftine materiale ca sa pot cere cu 10 000 in plus

“finisat lux” – are arcade si spoturi, pereti de diverse culori, faianta rosie in baie

“confort 1, sporit” – am spart debaraua

“intim” – atat de mic incat nu intra mai mult de 2 persoane adulte

“g,f,t,p,um” – mi-e atat de lene si sa scriu, negociaza tu singur si adu-mi banii la sfarsit.

“stradal” – dupa 12 noaptea se aud motoarele enduro si liniutele, de la 5 dimineata tramvaiele.

“Mariott” – Rahova

“imbunatatiri” – faianta in baie si bucatarie, gresie in baie

“adiacent” – strada pe care e imobilul se intersecteaza la un moment dat cu un bulevard mare

“vedere lac” – tantari

“2 boxe” – proprietarul a fost turnator la securitate si pupincurist la locul de munca

“15 minute de centru” – cu elicopterul, in linie dreapta (de fapt o ora jumate cu masina cand nu ploua)

“accept credit” – sunt disperat

“bloc civilizat” – interfon

Drinking problem

2010-03-22T18:00:00.000+02:00

BOBUL DE GRAU

2010-03-18T14:12:00.000+02:00

Intr-un, sat traia un om foarte sarac ce avea multi copii.

El a plecat sa-si castige painea in alt sat din apropiere.

Dupa o saptmana de lucru, a primit drept plata pentru munca lui un sac de grau.

S-a bucurat bietul om, caci sapte guri flamande il asteptau acasa. Cu sacul in spinare, pentru a nu cheltui nimic cu transportul lui, mergea saracul pe arsita dogoritoare, sufland din greu. Obosit, s-a oprit la marginea drumului, la umbra unui copac.

Deodata, a vazut venind prin praful soselei o trasura frumoasa trasa de patru cai. In lumina soarelui, hamurile telegarilor si hainele vizitiului sclipeau de-ti luau ochii. Un domn, imbracat in haine scumpe, sedea in fata trasurii.

Saracul, orbit de atata frumusete si bogatie, privea uimit si nu-i veni sa creada cand trasura se opri in dreptul lui ; iar bogatul, intinzand mana , ii spune :

« -Da-mi si tu ceva ! »

« -Dar eu sunt sarac, domnule, nu am nimic de dat. »

« -Da-mi si tu ceva ! », a vorbit din nou bogatul.

Saracul l-a privit ingandurat.

« -Da-mi si tu ceva ! », a cerut a treia oara, strainul.

Pentru a scapa de el, nevoiasul a dezlegat sacul si luand cu zgarcenie un bob, l-a intins, zicandu-i :

« -Iata tine o farama din painea copiilor mei. »

Bogatul primi bobul si facu semn vizitiului sa mearga inainte. Porni cu povara pe umeri si saracul.

Ajuns acasa, a rasturnat boabele din sac pentru a le trimite la moara. Dar mare a fost mirarea tuturor cand vazura stralucind in gramada rasturnata, un graunte de aur.

Acum se facu lumina in mintea omului si pricepu ca darul lui – bob de grau – ii fusese intors inmiit, prin trimisul lui Dumnezeu.

« -O ! De-as fi fost mai darnic, cat de multe boabe de aur as fi avut acum ! De ce nu am dat un pumn macar ? ».

CESCUTA

2010-03-11T17:59:00.002+02:00

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie.

Amandurora le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat : « Putem sa vedem cescuta aceasta ? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos . »

In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca : « Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat : « Nu face asta! », « Nu-mi place! », « Lasa-ma in pace! », dar el a zambit doar si a spus cu blandete : « Inca nu! ».

Apoi, ah ! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. « Opreste! », « Ametesc! O sa-mi fie rau! » am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit : « Inca nu. »

M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa…"Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta:” Inca nu”.

Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! « Ei, asa este mult mai bine » m-am gandit. Dar dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. „O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” El a dat doar din cap si a spus:”Inca nu!”

Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsa ca nu voi scapa.Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma:”Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”

O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus : « Uita-te la tine! » Si m-am uitat.Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu !! Este frumoasa. Sunt frumoasa !!!

El a vorbit bland : »Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te puna acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi suptravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine. »

MORALA ESTE ACEASTA : Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta SA Voie.
Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti se va parea ca se invarte necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseasa-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.

Distributismul ca model de dezvoltare

2010-03-05T11:58:00.001+02:00

de John Chrysostom Médaille

Am sosit în România conştient ca sunt un străin iar, ca străin, trebuie să mărturisesc că am avut parte de o extraordinară primire din partea gospodarilor de pe aceste minunate meleaguri. În calitatea mea de străin sunt însă purtătorul unui mesaj paradoxal. Ei bine, am să vă spun fără ocolişuri: Nu-i ascultaţi pe străini!

Acum, după ce v-am transmis mesajul, aş putea socoti că mi-am îndeplinit misiunea şi că nu ne rămâne decât să mergem cu toţii pe la casele noastre. Totuşi, din moment ce mi-aţi făcut onoarea de a veni la acest eveniment, s-ar cuveni să vă spun câteva lucruri. Nu o să repet să nu mă ascultaţi, pentru că e firesc să vrem cu toţii să-i ascultam pe cei care, fie ei străini sau băştinaşi, au ceva să ne transmită. Iar ceea ce am vrut să transmit prin acest „nu-i ascultaţi pe străini“ este faptul că secretul prosperităţii şi al unei bune rânduieli economice nu se află depozitat undeva în vreo universitate americană , nu este cuprins în vreo nou construită ideologie, nu este încuiat în vreun minister de finanţe sau în vreo sală de conferinţe a Uniunii Europene. De fapt, nici măcar nu este un secret, este ceva accesibil tuturor. Oricine gândeşte cu capul lui poate să judece informaţiile furnizate de aşa-numiţii experţi din domeniu. Există, cred eu, tendinţa, deliberată sau nu, de a prezenta subiectele legate de bunăstarea economică într-un mod obscur, ezoteric, plasându-le astfel în afara controlului instituţiilor naţionale şi democratice. Românii pot însă apela la propria lor raţiune şi putere de discernământ, la propria lor experienţă ca să judece asemenea chestiuni.

Tocmai această experienţă a românilor ar trebui să-i facă pe străini să nu se grăbească să dea sfaturi unei naţiuni ca România. Iar aceasta pentru că mai sunt, în această ţară , oameni care au fost martorii ascensiunii şi căderii imperiilor şi ideologiilor, le-au trăit ca evenimente banale şi previzibile. Bătrânii acestei ţări au fost martorii dispariţiei regatului, ai naşterii şi prăbuşirii supraomului nemţesc; au trăit să vadă şi să simtă pe pielea lor sosirea şi plecarea omului sovietic. Iar acum asistă la ascensiunea capitalistului cosmopolit, a globalistului cum i se mai spune, care nu are nici o loialitate faţă de nici o ţară , îl interesează doar propriile sale profituri, pe care le justifică în numele „eficienţei“. Dar, în opinia mea, asistăm la pieirea globalistului actual aşa cum au pierit şi cosmopoliţii din trecut. Când ne adresăm unor oameni precum locuitorii acestei ţări, care au trecut prin asemenea experienţe tragice, trebuie să o facem cu smerenie. Străinii ar face bine să vină în ţara dumneavoastră mai degrabă ca să înveţe decât ca să dea lecţii. Ce-aş putea să le spun românilor, ceva care nu li s-a spus deja? Poate un singur lucru: aţi văzut atâtea şi aţi trecut prin atâtea încât să vă încredeţi în propriile dumneavoastră judecăţi atunci când vă confruntaţi cu un nou grup de aşa-zişi experţi înarmaţi cu o nouă ideologie.

Aş spune câteva cuvinte despre globalistul care îmbracă atât haina capitalistului corporatist, cât şi pe aceea a „mogulului“, cum îi spuneţi dumneavoastră. Eu cred că nici marile corporaţii, nici „mogulii“ nu sunt eficienţi economic, aşa cum pretind, ci sunt eficienţi din punct de vedere politic. Cu alte cuvinte, sunt capabili să concentreze puterea politică în propriile mâini şi, drept urmare, să obţină subvenţii, privilegii şi contracte de la stat; adevărata lor eficienţă constă în abilitatea de a-şi acoperi din banul public pierderile şi de a cheltui distrugând mediul înconjurător. Profiturile marilor corporaţii şi ale mogulilor sunt în mare parte o creaţie a statului şi a subvenţiilor oferite de stat. Un semn al ineficienţei lor, unul dintre multiplele semne, este mecanismul creării locurilor de muncă. Din moment ce sunt internaţionalişti, la fel de internaţionalişti ca şi marxiştii, nu-i de mirare că globaliştii au trimis atâţia fii şi atâtea fiice ale României peste graniţe, să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Să-i întrebăm pe globalişti: de ce aceşti oameni nu pot să-şi câştige pâinea în propria lor ţară , unde să vorbească propria lor limbă, printre rudele, şi prietenii, şi vecinii lor? Ciudată eficienţă, să fii nevoit să munceşti pe meleaguri îndepărtate când sunt atâtea de făcut acasă!

Nu trebuie să ne batem prea mult capul întrebându-ne dacă o să pice sau nu sistemul globalist. Este o întrebare empirică, îşi va afla cât de curând răspunsul, aşa cum şi-au găsit răspuns şi întrebările legate de prăbuşirea altor sisteme. Mai interesant ar fi să aflăm ce au toate aceste sisteme în comun. Principala trăsătură comună este dată de capacitatea lor de a funcţiona în chip de ideologii. Ideologii foarte originale. Numai că adevărata originalitate nu constă în noutate, în inventarea de noi adevăruri, ci în aplicarea vechilor adevăruri la noile situaţii într-un mod creator, respectând persoana umană şi solul în care sunt plantate ideile. Aş spune că aceasta este o sarcină locală şi nu una globală.

În ciuda diferenţelor dintre aceste ideologii iscusit ţesute, există patru trăsături pe care le au în comun. Prima trăsătură este pretenţia lor de a fi ştiinţifice în sensul în care fizica şi matematica sunt ştiinţe. Atât comunismul, cât şi globalismul, neoliberalismul şi neoconservatorismul au lansat idei abstracte rupte de realităţile concrete dar au pretins să răspundă la toate întrebările, indiferent de particularităţile timpului şi ale locului.

A doua lor particularitate este dată de caracterul universalist. Precum comunistul, capitalistul transnaţional fredonează, în clinchet de arginţi, propria să Internaţională, fiind acompaniat de corurile reunite ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Uniunii Europene, Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional.

A treia trăsătură unificatoare rezidă în faptul că adepţii lor sunt cu toţii mari capitalişti, da, chiar şi comuniştii, mai ales comuniştii. Cu alte cuvinte, toţi au crezut că progresul uman depinde de acumularea de capital în mâinile câtorva birocraţi sau afacerişti – nu contează dacă sunt mâini din sectorul public sau privat. Contează faptul că oamenii, în totalitatea lor, au fost consideraţi incapabili să posede şi să gestioneze propriii lor bani, propriul lor capital. Ţăranul şi micul întreprinzător au devenit o categorie suspectă şi, în cel mai bun caz, au fost marginalizaţi.

În final, politica a devenit pentru aceşti ideologi o chestiune de implementare a unor reguli care pot fi cunoscute în mod universal de către un grup select de experţi, cu deosebire experţi economici, dar şi ingineri sociali, planificatori sociali şi alţii ca ei. Rolul politicii, conform acestor ideologi, ar fi să selecteze experţii cei mai potriviţi, cărora să li se ofere fondurile publice şi puterea publică pe care le cer tocmai în numele „expertizei” lor. Modul de guvernare inspirat de aceste ideologii s-a rupt din ce în ce mai mult de procesele democratice şi unele domenii, cum ar fi politica monetară, au devenit în totalitate sau aproape în totalitate independente. Mai mult, din moment ce guvernul este considerat doar un grup de „experţi“, s-a afirmat că actul de guvernare este mai bine înfăptuit dacă se exercită de sus în jos, de la cele mai înalte nivele. (Cu alte cuvinte, aşa-zişii experţi ai suprastatului european sau ai Fondului Monetar dau ordine aşa-zişilor experţi de la Bucureşti, care la rândul lor le transmit „experţilor“ locali din judeţe, municipii şi comune.)

Gândindu-ne cum să aplicăm în mod creator vechile adevăruri la noile condiţii, cred că cel mai înţelept lucru ar fi să luăm ideologiile care domină astăzi şi să procedăm exact invers decât ne învaţă ele. Astfel, în loc să afirmăm că în economie acţionează legi în genul celor din fizica şi matematică, noi ar trebui să remoralizăm pieţele. În locul pretenţiilor de a globaliza economia, noi ar trebui, dimpotrivă, să o localizăm. În loc să dăm curs pretenţiilor marelui capital de a concentra bogăţiile şi puterea în mâini cât mai puţine, noi ar trebui să-i recapitalizăm pe nevoiaşi, pe ţărani şi pe micii întreprinzători. Iar în locul politicilor sterile ale tehnocratului şi expertului, şi în locul demagogiei politicianiste ce se pretinde „expertiză“, noi ar trebui să revigorăm, să remoralizăm şi să relocalizăm politica.

Dintre aceste patru puncte, remoralizarea pieţelor li se va părea economiştilor a fi punctul cel mai scandalos. „Suntem oameni de ştiinţă“, vor sări ei ca arşi, „să nu ni se ceară să consultăm preceptele morale, aşa cum nu i se cere nici fizicianului“ . Aceasta este însă o dovadă de neînţelegere a ceea ce înseamnă ştiinţele economice. Sunt ştiinţe, dar nu ştiinţe fizice. Economia este o ştiinţă legată de relaţiile umane, acele relaţii necesare pentru asigurarea prosperităţii familiei şi a societăţii. Din păcate, în economia modernă familia şi persoana umană dispar. Bărbaţii şi femeile în carne şi oase – lucrătorii – nu devin decât factori economici, aşa cum sunt porcii şi carnea de porc. Piaţa forţei de muncă, ne spun economiştii moderni, nu este esenţial diferită de piaţa de desfacere pentru porcii vii sau carnea de porc. Reducând fiinţa umană la condiţia porcului, nu se distruge numai ordinea socială şi se calcă în picioare chipul divin din om, dar se distruge de asemenea şi ordinea economică. Dacă porcul nu poate să cumpere ceea ce economia globală produce, dacă nu poate să asaneze pieţele, cum se spune în termeni economici, dacă porcul nu poate să fie client şi să cumpere mărfuri, atunci nici oamenii, reduşi la condiţia porcului nu pot s-o facă. Doar lucrătorii care primesc o răsplată dreaptă pentru munca prestată au puterea de cumpărare necesară pentru a „aspira“ produsele de pe piaţă. Chesterton, părintele distributismului, pune problema în termenii următori: „Capitalismul se loveşte de propriile sale contradicţii în momentul în care ajunge la desăvârşire întrucât [...] capitalistul va încerca întotdeauna să taie din cererile servitorului dar prin aceasta nu face decât să taie din ceea ce consumatorul poate să cheltuiască. Stăpânul îi cere sclavului să acţioneze într-o manieră contradictorie: când e vorba să-l plătească ar vrea să fie un cerşetor, dar când e vorba de cheltuit banii cu care îl plăteşte ar vrea să fie un prinţ“.

Moralitatea pieţelor este întrupată în conceptul de dreptate nu ca un lucru exterior pieţei, ci ţinând de însăşi esenţa ei. Fără dreptate, pieţele nu pot să ajungă la un echilibru stabil între cerere şi ofertă. Pieţele care nu sunt ghidate de principiul echităţii sunt haotice, afectate de ciclurile de avânt şi prăbuşire; se cheltuieşte prea mult astăzi şi prea puţin mâine. Lipsa principiului dreptăţii are şi un alt efect. Guvernele nu pot tolera astfel de pieţe haotice şi sunt nevoite să intervină, mărind nivelul de impozitare, cheltuielile şi reglementările juridice. Statul devine cumpărătorul salvator. Capitalismul corporatist şi statul merg mână în mână şi se hrănesc unul pe altul. Sau, mai corect spus, se hrănesc pe spinarea nevoiaşilor şi a clasei de mijloc. O mare corporaţie înfiinţează cu uşurinţă un departament care să soluţioneze problemele legate de impozite, legislaţie şi birocraţia statului. Activitatea corporaţiei nu este afectată. Pe micul întreprinzător, în schimb, impozitele, reglementările şi birocraţia îl pot ruina, pentru că îl sustrag de la activitatea productivă directă. Legislaţia protejează astfel „marile afaceri“ în faţa competiţiei reprezentate de micii întreprinzători. Capitalismul marilor corporaţii pretinde a fi unul şi acelaşi lucru cu sistemul pieţei libere, dar istoria ne-a arătat că, dată în grija capitalismului corporatist, piaţa liberă s-a restrâns iar statul s-a mărit. Acest fenomen s-a petrecut din cauza lipsei de moralitate a pieţelor. Mult propovăduita teorie economică potrivit căreia „lăcomia este bună“ s-a dovedit că nu este nici bună şi nici economică.

Gigantismul marilor corporaţii şi supradimensionarea aparatului statal impun în mod necesar o măsură contrară: relocalizarea pieţelor. Pe măsură ce se dezvoltă, marile corporaţii ajung să devină mai puternice decât statele cu care au de-a face. Pieţele naţionale şi chiar cele regionale nu le mai satisfac, nu le mai potolesc foamea de profit şi putere. Corporaţiile transnaţionale preferă instituţiile transnaţionale, instituţii care au posibilitatea de a dicta tuturor guvernelor, cu excepţia câtorva foarte puternice. Doar câteva guverne şi câteva mari corporaţii au un cuvânt de spus în cadrul instituţiilor internaţionale. În general, guvernelor naţionale li se cere să cedeze o parte din puterea lor unor organizaţii îndepărtate. De exemplu, statelor naţionale li se cere să renunţe la moneda lor, ceea ce înseamnă, pur şi simplu, să renunţe la suveranitate, cel puţin în chestiunile monetare şi fiscale. De asemeni, statele naţionale sunt obligate să respecte o legislaţie elaborată în locuri în care ele nu au nici un cuvânt de spus. În aceste organizaţii transnaţionale puterea se află în mâinile celor mai importanţi şi influenţi clienţi.

Există o ironie a sorţii în această situaţie. Aşa cum statul naţional a absorbit funcţiile oraşului şi ale administraţiei regionale, tot aşa guvernele naţionale se află acum în situaţia de a ceda suveranitatea lor unor entităţi supranaţionale. Naţionalismul de ieri a dat naştere internaţionalismului de azi, iar cetăţenii de rând şi administraţiile locale se află sub influenţa unor centre de putere din ce în ce mai îndepărtate. Pur şi simplu, întregul proces ia în derâdere instituţiile democratice şi naţionale.

Dar globalizarea îşi bate joc şi de pieţele locale, acele pieţe în care îşi desfăşoară activitatea micii întreprinzători. Corporaţiile transnaţionale colonizează spaţiile care odinioară reveneau micului întreprinzător şi micului fermier. Băcănia de la colţ de stradă este înlocuită de supermarket, atelierul local de fabrica cu muncitori-sclavi din China, iar gospodăria ţărănească de „agrobusiness“ -ul industrializat şi generos subvenţionat. Pieţele locale sunt stâlpii nu numai ai unor economii puternice, ci şi stâlpii unor societăţi puternice şi sănătoase. Adevăraţii întreprinzători locali (şi nu mă refer aici la „baronii locali“ care trăiesc de pe urma statului şi a fondurilor suprastatale) , adevăraţii întreprinzători locali îşi depăşesc rolul lor pur economic, îndeplinind o importantă misiune civică. Un birocrat care lucrează într-o companie transnaţională nu va putea niciodată să ofere comunităţii locale valorile pe care le poate oferi un gospodar al locului. Pe măsură ce se restrânge spaţiul pe care îl au la dispoziţie întreprinzătorii locali, se restrâng şi oportunităţile pentru instituţiile locale.

Construirea unor pieţe locale necesită capital local. Din păcate, capitalismul tinde să concentreze bogăţia, nu s-o răspândească. În SUA, în 2007, 1% din populaţie deţinea 35% din bogăţia naţională, iar cele 5 procente din vârful piramidei deţineau 60%. În termenii bogăţiei financiare, adică banii lichizi disponibili pentru investiţii, 1% din populaţie deţinea 42%, iar cele 5 procente din vârful piramidei deţineau 70%. Cu alte cuvinte, 95% din cetăţenii Statelor Unite deţin doar 30% din bogăţia lichidă. Trebuie să arătăm că perioada cu un dezechilibru la fel de sever a fost în 1929. Şi nu cred că este o simplă coincidenţă. Crizele grave sunt declanşate de dezechilibre grave. 1929 şi 2007 au în comun un dezechilibru sever în distribuirea bogăţiei şi o recesiune severă. Dezechilibrul este cauza directă a recesiunii. Nu cunosc cifrele din România, dar cred că sunt similare. Iar cauzele similare au efecte similare.
În afara faptului că produce dislocări severe, concentrarea capitalului la vârf, fie sub capitalişti, fie sub comunişti, lasă puţin loc pentru investiţiile locale, pentru răspândirea bogăţiei şi a iniţiativei în cadrul diferitelor comunităţi ale unei naţiuni. Privând de capital micile orăşele şi regiuni, se împiedică nu numai dezvoltarea lor economică, dar şi cea culturală şi socială. Nu este un accident că fiii României trebuie să colinde continentul în căutare de lucru. Nu există destul capital acasă pentru a se asigura locuri de muncă suficiente. Iată de ce recapitalizarea nevoiaşilor, a ţăranului, a micului om de afaceri, a satului, a oraşului este o parte esenţială, este chiar partea esenţială a dezvoltării unei naţiuni.

În final aş vrea să spun că toate aceste lucruri, concentrarea capitalului, internaţionalizarea economiei, divorţul dintre ordinea economică şi cea morală şi politică, totul conduce spre o concentrare a puterii la nivel naţional şi internaţional. Oraşele şi regiunile sunt reduse la rolul unor simple districte administrative ale statului naţional şi ale instituţiilor globale. Dar o administraţie adevărată este dezvoltată nu de sus în jos, ci de la bază spre vârf. Tradiţiile şi instituţiile cu responsabilitate civică, democraţia însăşi s-au dezvoltat mai întâi în plan local, la sat şi la oraş şi abia mai târziu şi-au făcut loc în plan naţional şi internaţional. Tradiţia elitist-stângistă care încearcă să impună ordinea de la vârf acţionează ca şi când ar vrea să construiască o casă începând cu acoperişul. Dacă vrem să revigorăm ordinea politică trebuie să urmăm principiul subsidiarităţii, adică, să transferăm cât mai multă putere şi responsabilitate către administraţiile locale. Scopul eşaloanelor superioare ale puterii este de a servi eşaloanele inferioare, nicidecum de a fi slugărite de acestea din urmă. Puternice instituţii locale, cărora li s-au acordat drepturi constituţionale, susţinute de cetăţeni hotărâţi să apere aceste drepturi sunt garanţia cea mai bună împotriva tiraniei naţionale şi globale.

Luate împreună, aceste patru aspecte, remoralizarea pieţelor, relocalizarea economiei, recapitalizarea nevoiaşilor şi revigorarea ordinii politice fac parte din filozofia politică şi economică a distributismului – acesta este subiectul antologiei pe care domnul Ovidiu Hurduzeu şi cu mine am alcătuit-o sub numele de „Economia libertăţii: Renaşterea României profunde“. Programul pe care l-am prezentat aici în mod succint este expus pe larg în această carte.

Vreau să vă spun care este diferenţa fundamentală dintre distributism şi rivalii săi capitalişti, socialişti şi globalişti. Distributismul nu este deloc o ideologie, nu este un „-ism“ care concurează pe o piaţă a „-ismelor“. Mai degrabă este un nou nume pentru un set de vechi adevăruri. Numele de distributism desemnează pur şi simplu ceea ce oamenii au făcut atunci când au creat societăţi sănătoase şi pline de succes.

Mă veţi întreba: „Cum putem şti dacă această afirmaţie este adevărata?“ Şi într-adevăr aceasta este întrebarea. Distributismul trece testul realităţii întrucât „pe teren“, cum se spune, el funcţionează pe scară largă – şi funcţionează de mult timp. Rivalii distributismului nu trec testul. Nu putem găsi în istorie nici un exemplu funcţional, unul singur!, de capitalism pur. Capitalismul a funcţionat întotdeauna cu ajutorul statului şi al unor entităţi care i-au planificat dezvoltarea. După cum nu putem găsi un exemplu funcţional de comunism pur. Comunismul a fost totdeauna sprijinit de un anume capitalism secret, pentru că altfel ar fi încetat să existe. Globalismul a produs câţiva învingători dar mulţi perdanţi şi, oricum, este în curs de prăbuşire. Istoria, numai istoria este adevăratul test al acestor idei. Putem să stabilim un standard: nici o teorie fără practică şi nici o practică fără exemple concrete, verificabile pe teren.

Distributismul trece însă testul realităţii. Îl trece în cadrul Corporaţiei Cooperatiste Mondragón din Spania, unde peste 100.000 de lucrători-proprietari au construit o reţea de asociaţii cu un venit anual de 24 de miliarde de dolari. Distributiştii au construit aceste întreprinderi înfloritoare pornind acum 50 de ani de la mai nimic, într-o regiune din Ţara Bascilor ruinată de război şi cufundată într-o sărăcie lucie. Şi nu au pornit cu subvenţii, ci folosind propriile resurse naturale şi umane şi, încă şi mai important, apelând la o puternică solidaritate. Distributismul trece testul în regiunea Emilia-Romagna din Italia, unde asociaţiile cooperatiste de tot felul asigură peste 40% din PIB-ul regiunii şi salarii de două ori mai mari decât media italiană. Emilia-Romagna are unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din Europa. Distributismul a trecut testul în Taiwan , unde un program de sorginte distributistă a scos această naţiune dintr-o fundătură feudală şi a catapultat-o în rândurile marilor naţiuni industrializate în răstimpul unei singure generaţii. Distributismul trece testul în miile de companii în care lucrătorii-proprietari au rezistat competiţiei şi uzurii timpului.

Am început prin a vă sfătui să nu aveţi încredere în străini şi să nu-l credeţi pe străinul din faţa dumneavoastră pe care nu-l cunoaşteţi. Dar încă mai sunt bătrâni pe care îi puteţi întreba, sunt documente de arhivă pe care le puteţi consulta. Distributismul a funcţionat în propria dumneavoastră ţară , prin mişcarea cooperatistă. De exemplu, între 1925-1928 s-au înfiinţat în România 11.000 de cooperative care prin „Codul cooperativei“ din iulie 1928 deveneau complet independente de stat. Iată ce spunea Nicolae Iorga cu prilejul unei conferinţe, intitulate „Vechea noastră cooperaţie“, rostită la deschiderea cursurilor „Academiei de Studii Cooperatiste“ în decembrie 1919: „Mulţămesc întâiu d-lui Răducanu că mi-a amintit de anii aceia mai tineri pe care oricine e bucuros să-i vadă amintiţi. E foarte adevărat ceiace a spus dumnealui că în lecţiile de la Văleni era şi grija cooperaţiei; e foarte adevărat ceiace a spus dumnealui că în grija lor intrau, nu numai elementele materiale, care ni-au fost încredinţate cu cifre ce ni-au făcut atâta bucurie de vorbitorul care m'a precedat, dar intra şi un element moral: de frăţie omenească, de frăţie naţională pe care cooperaţiunea îl cuprinde, şi care face ca să pară nepreţuită, nu numai de oameni versaţi în chestiunile academice, dar şi de acei cari ţin la înaintarea poporului acestuia prin cele dinăuntru ale lui şi care socot că numai prin cultivarea forţei acesteia morale a poporului nostru câştigurile sale materiale pot fi asigurate“.

Dacă înaintaşii dumneavoastră au putut să construiască ceva pentru a lăsa moştenire copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor lor, atunci şi România de astăzi are putinţa şi datoria să construiască pentru copiii şi nepoţii ei. Dar, nu se poate construi nimic doar în teorie, iar practica are nevoie de exemple concrete.

Întrebările fundamentale pe care le ridică această carte ni se vor întipări în minte întrucât sistemul economic actual nu mai poate să dureze. În primul rând este un sistem bazat pe transport ieftin, care se va prăbuşi de îndată ce preţul petrolului va creşte substanţial. Acesta este doar unul dintre factorii care-i limitează drastic expansiunea.

Economia care va supravieţui va avea liniile de aprovizionare cele mai scurte, nicidecum cele mai lungi. Este mult mai convenabil să faci comerţ cu Belgradul decât cu Beijingul, cu bulgarii decât cu americanii. Comerţul cu vecinii edifică o regiune puternică şi încurajează pacea, pentru că nimeni nu face război cu un partener care-i aduce câştig. Mai mult decât de orice altceva, prosperitatea are nevoie de pace. Dar cel mai bine pentru Bucureşti este să aibă relaţii comerciale cu Iaşiul, Clujul şi Timişoara . Afacerile locale sunt mult mai profitabile pentru o naţiune decât comerţul cu ţări îndepărtate, pentru că banii rămân în ţară, plătind locuri de muncă şi impozite. Mai mult. dezvoltarea unei afaceri locale încurajează apariţia altor întreprinderi, fiindcă o firmă, ca să funcţioneze, trebuie să cumpere de la alte firme. Există o regulă simplă: cu cât sunt mai multe firme, cu atât ele vor determina apariţia şi dezvoltarea altora noi. Afacerile hrănesc alte afaceri. Iar o viaţă economică bogată alimentează o viaţă socială, culturală şi politică bogată.

Aş vrea să închei cu aceasta meditaţie. Când vedem o societate săracă ne întrebăm dacă sărăcia este naturală. Aşa cum este deşertul Saharei. Dumnezeu nu i-a dat acelui tărâm darurile de care depinde existenţa prosperităţii materiale. Dar când ne uităm la o ţară ca România, cu văi şi câmpii fertile, cu atâtea bogăţii şi frumuseţi naturale, când vezi acest pământ românesc căruia Dumnezeul iubirii i-a acordat întreaga să binecuvântare – îţi spui: Problemele nu sunt create de Dumnezeu, problemele sunt create de om. Dacă omul l-a transformat pe ţăran într-un sclav al bancherului, atunci tot omul trebuie şi poate să rezolve problema. Dacă o naţiune s-a îndatorat până peste cap la străini, tot ea este aceea care trebuie şi poate să-şi găsească propria libertate. România poate să construiască pieţe cu adevărat libere şi nu simulacre capitalist-globaliste. România poate să-şi plămădească oameni liberi şi nu acele fantoşe învăluite într-o lumină mitologică precum „homo oeconomicus“, „omul nou“ sau „consumatorul“ . România poate, prin voia lui Dumnezeu, să-şi plămădească adevăraţi cetăţeni, care să trăiască liniştiţi în familii sănătoase în cadrul unor oraşe şi sate adevărate, bazate pe o adevărată prosperitate, nicidecum pe credit şi speculaţii financiare. România poate să facă toate acestea doar dacă locuitorii ei doresc cu adevărat. Nimeni şi nimic nu blochează calea acestei naţiuni în afara României însăşi.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

(Traducere de Ovidiu Hurduzeu)

Spune NU vacinului

2010-03-05T11:54:00.002+02:00

Sunt multe intrebari:

Daca vaccinurile au eradicat epidemii, de ce se mai administreaza acum cand nu mai sunt epidemiile?

De ce se vaccineaza sugarii anti difterie? E vreo epidemie de difterie? Ati auzit in ultimii ani vreun caz de difterie?
Stiati ca incidenta poliomelitei postvaccinale este mult mai mare decat cea a poliomelitei cu virus salbatic? Adica poti face poliomelita mai degraba de la vaccin decat din aer, alimente etc. !
Stiati ca, desi vaccinurile au fost introduse in Europa cu aproape 10 ani mai tarziu decat in SUA, bolile pentru care se administrau vaccinurile, doar in SUA, au scazut IN ACELASI TIMP si cu ACEEASI RATA si in Europa unde nu se administrau vaccinuri inca?

Stiati ca un copil cu situatie favorizanta poate face autism de la un singur vaccin?

Este un exercitiu foarte sanatos sa punem din cand in cand la indoiala ce ni s-a servit ca adevar incontestabil.
Nu tot ce se face de mult timp e si benefic, corect si moral.

Sa incerc un rezumat sintetic:

1. In Romania vaccinurile NU sunt obligatorii, ci necesita consimtamantul informat al pacientului (Legea nr. 46 din 2003 privind drepturile pacientului) , astfel mentiunea de “vaccinuri obligatorii” este abuziva si ilegala , desi ea este utilizata in acte publice precum regulamente scolare, carnetele de vaccinari ale copiilor etc.

2. Sfatul meu de om este sa nu faci, nici tie, nici copiilor tai, nici un vaccin, niciodata. Exista metode alternative de imunizare fara reactii adverse, care desi par banale sunt valabile din totdeauna: vitaminizarea cu vitamina C si vitamina D, dieta echilibrata, evitarea zaharurilor concentrate, odihna adecvata, miscarea zilnica, viata cumpatata, evitarea sau rezolvarea stresului cotidian, etc.

Sursa: Mircea Puscasu

Jurnalistul maghiar Tvrtko Vujity: “Unul dintre eroii mei este roman”

2010-03-05T11:47:00.002+02:00

Ne-am intalnit in fata ambasadei Ungariei la Bucuresti. Tvrtko e faimos la Budapesta, dar in Romania nu-l cunoaste nimeni. Ne-am asezat la o masa sa mancam. Deasupra, pe ecranul unui televizor, curgea un talk-show la care participau Bogdan Chireac si Sorin Rosca Stanescu. Noi am inceput sa discutam despre jurnalism, apoi despre calatoriile lui in locuri imposibile. Abia puteam sa-l privesc in ochi. Desi are o figura adolescentina, ochii jurnalistului maghiar sunt foarte batrani. Si al naibii de tristi. A vazut multe omul asta. Poate prea multe…

„Putem fi noi tristi aici, in estul Europei?”

Ca si in cazul meu, unul dintre parintii lui Tvrtko este croat. Ne amuzam de coincidenta si, in timp ce imi arata buletinul lui croat, observ ca are in portofel mai multe permise de conducere bizare.

Tvrtko Vujity: Am cetatenie maghiara pentru ca m-am nascut in Ungaria. Am si cetatenie croata pentru ca sunt minoritar in tara mea. Vorbesc de altfel croata si iubesc cultura croata. Dar am si cetatenia celei mai mici tari africane, Gambia, cu o populatie de un milion si jumatate. Copiii mei au mers la gradinita in Gambia.

V.M.: Cati copii ai?
Tvrtko Vujity: Am doi copii si jumatate. Imediat iti explic. Impreuna cu sotia mea, care a jucat in echipa nationala de baschet a Ungariei, am doi copii: Benjamin si Barnabas. Iar anul trecut am adoptat-o pe Samira, o fata din Somalia. Ea este jumatate unguroaica, jumatate somaleza. Tatal ei, care era ungur, a fost ucis datorita culorii pielii lui. Am adus-o pe Samira acasa si ea a devenit membra a familiei mele. Asadar am doi copii care sunt sangele meu si o fiica musulmana care nu e din sangele meu dar este copilul meu.

V.M.: Care e povestea Samirei?
Tvrtko Vujity: Samira are 19 ani. E o tanara domnisoara. Povestea ei este si povestea vietii mele. Tatal Samirei s-a nascut nu departe de Pecs, care e orasul meu natal. Dupa revolutia din 1956, tatal Samirei a fugit din Ungaria. Nu stiu cum, dar a ajuns in Somalia, una dintre cele mai periculoase tari din lume. In urma cu trei ani a fost ucis din cauza ca era alb. Era in timpul

Daca esti jurnalist prima propozitie pe care trebuie sa o inveti este „poti face orice cu reportajele tale, doar sa nu minti”

Tvrtko Vujity

razboiului civil cand, intr-o zi, Samira s-a intors de la scoala si si-a gasit tatal si fratii ucisi in casa. A fugit dar a fost prinsa si abuzata. I-au taiat trupul cu cutitul...

Aici, Tvrtko se opreste din povestit. Ochii lui de copil batran sunt plini de lacrimi. Dar inghite in sec si continua...

A devenit a patra sotie a unui barbat de 64 de ani de la care a fugit si a ajuns in tabara de refugiati Dada din Kenya, unde era unul dintre cei 170.000 de refugiati. Pe 16 iunie am mers in Kenya si am adus-o acasa unde a devenit membra a familiei noastre. Exista o vorba frumoasa: „daca poti salva o viata, atunci salvezi o intreaga lume”. Samira e toata lumea mea si iti spun de ce. E o fata zambitoare, frumoasa si fericita acum. Si dupa tot ce ti-am povestit despre ea, dupa ce familia ei a fost ucisa, dupa ce a fost taiata si abuzata, dupa ce a suferit intr-o tabara de refugiati, ea zambeste. Daca ea poate zambi dupa toata aceasta suferinta, putem fi noi tristi aici in estul Europei? Ce fel de probleme avem? Ca alegerile au fost castigate de un partid si nu de celalalt? Ca seful meu e un tampit? Ca autobuzele intarzie? Dar gandeste-te numai putin la viata acestei fete si iti vei da seama ca problemele noastre, in Romania, in Ungaria sau in Bulgaria, nu sunt deloc probleme. Acesta e motto-ul vietii mele.

„Am invatat cum arata cu adevarat Iadul.”

V.M.: Ce alte cetatenii mai ai?
Tvrtko Vujity: Mai am una din Republica Central Africana si mai am si din... Dar ia stai sa-ti spun ceva. Astea sunt doar documente. Daca esti jurnalist prima propozitie pe care trebuie sa o inveti este „poti face orice cu reportajele tale, doar sa nu minti”. Nu-i asa? Sa nu minti niciodata. Asta e lucrul principal. In ultimii 15 ani de cand sunt jurnalist eu am mintit de dimineata pana seara. Si scriu carti despre minciunile mele. Pentru ca sa-mi scriu povestirile trebuie sa mint.

V.M.: Lucrezi sub acoperire intotdeauna. De ce?
Tvrtko Vujity: Cum altfel as putea ajunge in locurile in care am ajuns? Eu am avut multe vise, dar unul singur mi-a schimbat viata. 53 de ani dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, impreuna cu un psiholog, am dat de urma ultimului prizonier de razboi din lume. Un barbat internat fortat intr-un ospiciu din fosta Uniune Sovietica, in Tatarstan. Domnul Toma Andras a ajuns acolo in 1944 ca prizonier de razboi si, la mai mult de 50 de ani dupa, l-am gasit si familia sa a putut sa-l revada. Toate rudele lui erau convinse ca Toma Andras a murit. Si noi l-am gasit. Ei bine, cum ar fi fost sa merg intr-un ospiciu din fosta Uniune Sovietica si sa le spun: „Salut. Sunt Tvrtko, am o camera de filmat mica si vreau sa fac un reportaj despre faptul ca nu l-ati intrebat pe omul asta niciodata in 50 de ani cine esti si de unde vii?”? Tocmai de aceea am fost in Tatarstan sub acoperirea de vanator de ursi pentru ca acolo merg multi italieni sa vaneze ursi. Camera o aveam pentru ca sa-mi filmez trofeele de vanatoare. Asta a fost acolo minciuna mea. Dar dupa ce l-am adus acasa si am vazut valul de afectiune publica declansat mi-am spus „gata, hai sa mergem asa peste tot in lume”. Si cel mai mare vis din viata mea a fost sa ajung in Coreea de Nord, cea mai izolata tara din lume. Iti poti imagina cum ar fi fost sa le spun: „Salut baieti, sunt Tvrtko. Uite, vreau sa scriu despre regimul vostru idiot”? Am fost ca membru al unei organizatii internationale de caritate a baptistilor, iar camera de filmat o aveam pentru a arata donatorilor unde ajung ajutoarele. Adu-ti aminte ca, in vara, Bill Clinton a trebuit sa intervina pentru eliberarea a doi jurnalisti americani care nu facusera altceva decat sa treaca granita in Coreea de Nord cu 15 metri.

V.M.: In ce an ai fost in Coreea de Nord?
Tvrtko Vujity: In 2002.

V.M.: Stiu ca sotia ta era gravida in acel an. Nu a fost egoist din din partea ta sa faci o calatorie atat de periculoasa chiar in acele 9 luni?

De cand am fost in Coreea de Nord nu ma mai pot plange de problemele din viata mea. Daca am un pahar de apa si o farfurie de mancare sunt multumit.

Tvrtko Vujity

Tvrtko Vujity: Asta e o intrebare grea pentru mine. Ea a jucat baschet la nivel international si mie imi era foarte frica ca s-ar putea accidenta. Dar asta e meseria mea. Am studiat pentru ca sa fac jurnalism. Nu am plecat in Coreea de Nord asa, peste noapte. Mi-am organizat calatoria doi ani. Cand am fost la Cernobal am pregatit totul vreme de un an, cand am fost in Rwanda m-am pregatit un an si jumatate. Iar pentru mine Coreea de Nord a fost ceea ce este rolul lui Romeo pentru un actor. Asa ca trebuia sa o fac. Si de atunci sunt mult mai puternic pentru ca acolo am invatat cum arata cu adevarat Iadul. De cand am fost in Coreea de Nord nu ma mai pot plange de problemele din viata mea. Daca am un pahar de apa si o farfurie de mancare sunt multumit.

„In Coreea de Nord am facut pe mine de frica”

V.M.: Nu cred ca am mai avut pana acum in fata un om caruia sa i se potriveasca atat de bine intrebarea „ce e libertatea”?
Tvrtko Vujity: Ha... Dupa ce m-am intors din Coreea de Nord mai intalneam coreeni care ma intrebau: „Ai fost in Coreea? In Seoul?”. Cand le spuneam ca am fost la Pyongyang erau atat de uimiti incat orice alta discutie se bloca. Asa ca nu le mai spun ca am fost in Coreea de Nord. In al doilea rand, eu locuiam pe aceeasi strada din Budapesta unde este ambasada Coreei de Sud. Nu am primit in viata mea atat de multe invitatii la dineuri ca de la ei. Doar ca sa le povestesc putin ce am vazut acolo.

V.M.: Nu mi-ai raspuns la intrebare: ce e libertatea?
Tvrtko Vujity: Totul. Tot ce avem acum aici: ca bei acum limonada. Ca eu imi cumpar bilet si ma duc maine acasa, apoi merg in Slovenia. Ca pot sa spun orice la microfonul asta si nu ma va ucide nimeni. Dar cred ca in Coreea de Nord nimeni nu stie asta. Ei traiesc intr-o inchisoare si stiu ca au doi zei: Kim Ir-sen si Kim Jong-il si nu stiu nimic despre altceva. Si Vlad, daca ai fi auzit inca din copilarie ca Statele Unite sunt cel mare dusman al tarii tale sunt sigur ca i-ai uri pe americani.

V.M.: Ti-a fost frica in Coreea?
Tvrtko Vujity: Am fost terifiat. A existat un moment in care am facut pe mine de frica. La propriu. Am scris asta in carte. Trebuia sa scriu despre asta. A fost un moment in Coreea de Nord cand am crezut ca s-a terminat. Gata sunt terminat, mi-am spus. Dar aveam si o plasa de siguranta. In Coreea am fost in calitate de voluntar al Asociatiei Umanitare Baptiste care a adus cu ea 5 milioane de dolari donatii. Daca mie mi se intampla ceva atunci coreeni comunisti nu mai primeau acei bani. Acolo banii erau mai puternici chiar decat puterea.

V.M.: De unde vine curajul asta al tau? Esti nebun?
Tvrtko Vujity: Nu sunt. Chiar nu sunt. In Coreea de Nord am ajuns in orasul Sarivon unde sunt foarte multi copii care mor de foame. Dupa filmul meu au primit donatii de cateva milioane de euro din partea oamenilor care au vazut reportajul meu.

V.M.: Esti sigur ca banii au ajuns la copii si nu la elita comunista?
Tvrtko Vujity: Da. Pentru ca ajutoarele ajung acolo sub forma de alimente si medicamente si sunt distribuite personal. Desigur ca unele lucruri mai ajung si la sefi, dar cea mai mare parte nu. Si sa-ti mai spun ceva: ai auzit de povestea detinutului Papillon, cel care a incercat sa evadeze de 13 ori? El s-a dus pe insula leprosilor si eu am vrut sa vad tabara de leprosi din Etiopia. Dar nicaieri nu am vazut ce am vazut in Coreea de Nord.

“Oamenii valorosi nu apar in tabloide. Ei doar muncesc.”

Calatorii in infern
Foto: HotNews.ro

V.M.: In Romania, jurnalismul trece printr-o perioada dificila: sunt concedieri multe, independenta putina. E natural sa te intreb, cu gandul la jurnalistii romani, ce este jurnalismul?
Tvrtko Vujity: In primul rand trebuie sa-ti spun ca eu nu am facut niciodata politica. Eu povestesc despre oameni. Uneori ne facem gresit meseria, nu doar in Romania sau in Ungaria. Le aratam oamenilor eroi falsi. Erou e cel care a participat la Big Brother. Erou e cel care are o poveste amoroasa cu o vedeta. Dar redactorul tau sef trebuie sa te intrebe: de ce povestesti asta? Care este scopul? Niciunul. Ce iti spune personalitatea asta? Nimic. Eu vreau sa arat doua lucruri. Primul: sunt multe locuri in lume unde un pahar de apa e o comoara, unde poti fi ucis din cauza nationalitatii tale. Asa ca eu vreau sa le spun oamenilor din estul Europei ca avem cu totii o viata buna. Dar nu ne dam seama intotdeauna cat de valoroase sunt lucrurile pe care le avem. Al doilea lucru: vreau sa iti cunosti eroii. Cei adevarati. Oamenii despre care ai povesti copiilor tai. Titlul cartii mele este “Calatorii in infern”. Dar e o carte despre oamenii care lucreaza in iad. Da, exista in Etiopia cel mai mare lagar de leprosi din lume, 7000 de oameni, dar exista acolo si un medic, Agnesa, care ii ajuta sa nu moara. Exista Coreea de Nord unde copii mor de foame dar exista si Sandor care incearca sa-i salveze si sa le dea de mancare. Unul dintre noi e erou. Acesti oameni valorosi nu apar in tabloide. Ei doar muncesc. Dar muncesc din greu si ei sunt adevaratii eroi. Ei sunt ingerii care lucreaza in Iad, asa ca povestile mele infernale sunt despre ingerii acestia.

V.M.: Esti independent financiar?
Tvrtko Vujity: Cartile mele ma elibereaza. Datorita lor sunt liber. Sunt independent financiar. Nu trebuie sa merg la nicio conferinta de presa a vreunui politician care sa-mi spuna…hmm…povestile lui. Asta e jurnalismul meu. Jurnalismul politic este altceva.

V.M.: Cum iti finantezi calatoriile?
Tvrtko Vujity: Prima data am investit banii mei proprii. Apoi, din cartile vandute am putut sa-mi si finantez calatoriile. Dar nu sunt atat de scumpe pentru ca eu sunt si reporterul si cameramanul si soferul. Eu le fac pe toate. Nimeni nu mi-a spus “noi iti adoptam reportajele si iti dam bani sa le faci”.

V.M.: De ce crezi ca oamenii sunt atat de atrasi de povestile tale?
Tvrtko Vujity: Pentru ca se uita la prea multe lucruri de rahat. Sa-ti spun ceva: cu 9 ani in urma, dupa ce am scris prima carte am fost cu ea la trei edituri. Fiecare mi-a spus ca nu vor publica reportajele mele pentru ca au fost deja la televizor si nu le va citi nimeni. Eu le-am spus ca e ceva diferit: filmul e obiectiv, cartea e subiectiva. Eu am scris despre cum am plans eu, despre cum am facut pe mine de frica. E ceva diferit. Dar ei au tinut-o pe-a lor: nu si nu. Ok. Mi-am controlat buzunarele. Nu era prea mult acolo. Bun, atunci voi tipari 6000 de exemplare pentru ca doar de atata am. Cinci zile mai tarziu seful unei edituri m-a sunat sa-mi spuna ca au nevoie urgent de 18.000 de exemplare. Ei bine, cartile mele au fost tiparite in peste o suta de mii de exemplare. Si ce responsabilitate am eu in fata atator cititori. Emisiunile de televiziune trec, dar cartile raman.

Eroul roman al unui jurnalist maghiar

V.M.: Cand esti in Ungaria te recunoaste lumea pe strada?
Tvrtko Vujity (zambeste si raspunde soptit): Da.

V.M.: Deci esti faimos?
Tvrtko Vujity: Ce-i aia faimos? Pe mine televiziunea m-a facut popular dar oamenii nu doar ma recunosc ci ma si cunosc. Datorita cartilor.

V.M.: Cum te simti aici in Bucuresti unde nimeni nu te cunoaste?
Tvrtko Vujity: Bine. Pentru ca asta este o lupta buna. Nu pentru afacere sau pentru piata de carte. Eu nu am venit aici pentru afacere. In cartea asta e sufletul meu. Si am vrut sa o public in Romania pentru ca unul dintre eroii mei este roman. Si lui i-am dat primul exemplar din cartea mea tiparita in limba romana. Acest erou e Petre Cozma, tatal handbalistului Marian Cozma care a fost ucis in 8 februarie 2009. De atunci Ungaria nu mai e aceiasi. E o poveste atat de trista… In acele zile strigatele impotriva tiganilor au fost mai puternice ca niciodata. Multi oameni au simtit atunci ca nu doar un singur om e vinovat, ci o intreaga minoritate. Au fost atunci demonstratii violente. Toti ii cautau pe criminali. Toti vroiau sa-i prinda. Sunt sau nu tigani? Si acel om care avea dreptul sa fie cea mai furioasa fiinta de pe pamant, tatal lui Marian Cozma, a venit la noi si ne-a invatat ce inseamna pacea. Daca in acele zile el ar fi spus ceva rau, si ar fi fost de inteles sa o faca, s-ar fi putut naste mari probleme. Dar el ne-a spus: “Nu dati foc intregii paduri. Haideti sa dam acestei paduri copaci noi. Iar cand nepotul meu va creste il voi aduce aici, la Veszprem, la un meci al fostei echipe a lui Marian”. Petre Cozma a venit de mai multe ori in Ungaria la meciurile fostei echipe a fiului sau. La un meci din Liga Campionilor, acest munte de om tinea pe genunchi un baietel de 7 ani, iar mana lui uriasa ii mangaia parul. Cand i-am vazut am stiut ca baietelul se simtea in siguranta. Era fiul meu. De ziua nationala a tarii mele, Petre Cozma a fost decorat cu cea mai inalta decoratie a Ungariei. Acest om urias cu o inima atat de mare a fost decorat nu pentru ca fiul sau a fost ucis, ci pentru ca a facut pentru prietenia dintre unguri si romani mai mult decat multi politicieni in multi ani. Cartea mea este dedicata fiilor mei si lui Petre Cozma. Pentru ca el este eroul meu. Toata lumea stie in Ungaria ce a facut Petre Cozma pentru noi si eu vreau acum ca acest lucru sa se afle si in Romania.

Tvrtko Vujity s-a nascut in 1972 in orasul Pecs din sud-vestul Ungariei. A studiat jurnalism in Statele Unite la sectia Comunicare a Universitatii din Miami. Realizeaza o emisiune de mare audienta la Televiziunea Maghiara. Reportajele sale sunt adesea preluate de catre posturi internationale de televiziune.

Tvrtko a reprezentat orasul Pecs in cursa pentru desemnarea drept capitala culturala europeana in 2010. Dupa castigarea acestei titulaturi, jurnalistul a devenit unul dintre ambasadorii orasului sau natal.

In Ungaria i-au fost publicate noua carti care s-au vandut in peste 800.000 de exemplare. In Romania, cartea lui de reportaje a fost publicata sub titlul “Calatorii in Infern”(ed.Curtea Veche, 2009). Din beneficiul provenind din vanzarea cartilor a infiintat, impreuna cu sotia sa, Premiul Eroului Cotidian, care se acorda in luna decembrie a fiecarui an insotit de o consistenta suma de bani.

Sursa:Hotnews

Cum putem afla daca fructele / legumele de pe rafturile marilor magazine sunt sau nu modificate genetic

2010-03-05T11:34:00.003+02:00

Nu este deloc greu sa inveti sa le recunosti insa problema e ca si in cazul E-urilor: sunt trecute niste cifre pe ambalaj iar daca nu esti bine informat in ceea ce priveste continutul lor, risti sa cumperi alimente imbibate de chimicale.

Asadar, intregul secretul consta in citirea etichetei, adica acel autocolant lipit direct pe coaja legumei/fructului sau, dupa caz, pe punga in care sunt ambalate acestea (de ex. la portocale).
** Orice eticheta are intre 4-5 cifre: daca produsul are 4 cifre (de ex. 4021) inseamna ca a fost crescut intr-un mediu normal, insa nu BIO.
Produsul insa NU a fost modificat genetic.
** Daca produsul are 5 cifre iar prima cifra incepe cu 9 (de ex. 96584) inseamna ca este BIO.
** Daca produsul este format din 5 cifre iar prima cifra este 8 (de ex. 86584) inseamna ca acesta a fost modificat genetic.

Razvan Exarhu despre becurile “economice” si dictatura perversa a Europei

2010-02-25T15:10:00.004+02:00

Un excelent editorial semnat de Razvan Exarhu referitor la decizia aberanta (una din multe altele) a Comisiei Europene de scoatere din comert (interzicere, adica) a becurilor normale si inlocuirea lor cu becuri “economice”. Articolul e ste preluat, partial, din Evenimentul Zilei:

“Aş vrea să nu mă oblige o conspiraţie industrială să am lumină chioară şi rece în casă. [...] Sanchi, e criză, deci îi convingem pe idioţi să cumpere becuri de 10-30 de ori mai scumpe, cu o lumină de 1.000.000 de ori mai depresivă şi le şi explicăm că au şansa de a economisi 13 euro, plus superoferta de a salva planeta. Iar dacă se întâmplă să nu-i convingem, avem şi varianta să-i forţăm.

În general, specia umană pare predispusă să preia cu bucurie microbii care o îmbolnăvesc la cap. Teoretic, din septembrie 2009, vor dispărea treptat din magazine becurile cu filament, numite cu incandescenţă, deşi în Europa bolnavă de nervi termenul-limită al acestei imbecilităţi este 2012. Noi, cultivatorii de gropi, suntem foarte trendy, în schimb. Chiar dacă riscăm să îmbolnăvim de tot moralul populaţiei, şi aşa suficient de scoasă din minţi [...] Noi greşim, când vrem să aprindem lumina, de fapt. Ne scuzaţi. Comisia asta europeană o fi formată din nevăzători? Cu ce drept poate ea să transforme lumea într-o secţie de miliţie? Pentru că aşa va arăta lumina din casele noastre, în cazul în care toată această enormitate nu o fi o campanie subtilă de PR pentru redresarea vânzărilor de becuri. [...] Doamne, cum au să pocească ăştia toată frumuseţea lumii cu fundamentalismul ăsta fals ecologist. Am căutat şi nişte păreri de la consumatori. Uite cum scriu utilizatorii pe site-ul Realitatea TV:
[...] Florin G – Marea majoritate a celor «economice» sunt economice şi la cantitatea de lumină furnizată. Mai precis sunt chioare. Şi deranjante la ochi, fiind «pâlpâitoare», ca ecranele TV, insesizabil direct, dar ia mişcă mâna cu degetele răsfirate în faţa unui bec din ăsta şi ai să vezi efectul stroboscopic”.

Obsesia pentru economisit este una care animalizează publicul cu puţin discernământ. Nici nu mai contează ce pierdem atunci când pare că şi câştigăm ceva ce nu ne face mai fericiţi. [...] Măcar animalul de Ceauşescu stingea direct lumina, ca în orice dictatură cinstită. Cu europenii e puţin mai pervers. Hai că mă duc să-mi sting farurile de la maşină. Nici o masă fără peşte oceanic şi becuri economice! A, şi să nu uit: Huuooo!”

Razvan Exarhu, EVZ (editorialul integral, aici).

Sursa:EVZ

RAZVAN EXARHU SI IMBECILIZAREA GLOBALA

2010-02-23T17:36:00.002+02:00

Un editorial-pamflet pur simplu genial!

SENATUL EVZ: Cum aţi petrecut de încălzirea globală?

Răzvan Exarhu

Sâmbătă, 20 Februarie 2010

„Mă bucur că tuturor li se pare firesc să se plângă de încălzirea globală când ninge”.

Pentru că e limpede că nu există suficiente resurse medicale care să rezolve the big buba la cap. Simt că lupta pentru pace o să ne omoare, nu războiul. Şi în fond, decât să dea în cap la oameni pe stradă, mai bine să susţină salvatorii planetei că ninsorile şi viscolul ar trebui să ne pună pe gânduri când se petrec iarna. Nici căldurile astea de vară nu ar trebui să ne lase cu mâinile încrucişate.

Nu mi-e clar deocamdată ce atitudine ar trebui să avem faţă de primăvară şi toamnă, dar simt că pregăteşte Bono un cântecel. În această atmosferă de completă dereglare, am aflat o veste bună, care mi-a confirmat că George Orwell e cu noi şi că nu ne va părăsi niciodată. La capătul unor lungi procese, Berlin a devenit primul oraş din Germania în care copiii au dreptul să facă gălăgie când se joacă, în locurile special amenajate pentru astfel de activităţi enervante.

M-a trecut un fior citind formularea oficială: hărmălaia din grădiniţe, şcoli şi parcuri e fundamentally and sociably tolerable. Poftiiim!? Iar domnul Axel Strohbusch, de la Department of Noise Protection, admite că, totuşi, copiii au dreptul să facă deranj sonor în timp ce cresc. Adevărul cel mai incomod este acela că ne confruntăm în primul rând cu imbecilizarea globală în numele civilizaţiei. Şi abia mai la urmă cu dereglări climatice la Vancouver şi Dăbuleni.

Topirea gheţarilor este nimic faţă de dispariţia subită şi voluntară a atâtor miliarde de catraliarde de neuroni. Sună aberant o lume în care chinezii îşi închid fabricile de poluare, iar aurul este lăsat să zacă liniştit în pământ, pentru a nu mai distruge natura, nu? În schimb pare infinit mai firesc să citim că în România s-ar putea amenaja nişte depozite de deşeuri nucleare şi să aflăm de la un ministru că nu trebuie să ne facem griji, pentru că sunt nişte construcţii foarte sigure.

Excelent, asta înseamnă oportunitate. Dacă tot avem atâtea zone frumos defrişate, nu ar merge de la sine nişte magazii radioactive acolo? Şi am aflat de la un alt demnitar că un pic de mercur (pe care îl conţine nu mai ştiu ce vaccin) face bine la organism. Păi, cine a fost în Vietnam ştie că un păhărel de napalm luat dimineaţa, pe scheletul gol, face minuni. Iar un glonţ-n ceafă vindecă orice durere de cap, fără să ne mai otrăvim cu medicamente de la conspiraţioniştii farmaceutici. )

Uneori mă gândesc că ziua în care o să le vină ideea să încerce şi cu cianură, văzând că nu se descurcă altfel cu noi, poate nu e chiar aşa de rea cum pare. Deja facem prea mult deranj, copiii încă mai ţipă când se joacă, există mult prea mulţi oameni care nu au aderat la corectitudinea politică şi încă şi mai mulţi care cred că progresul speciei se măsoară în funcţie de etajul la care locuieşti, fără să poţi deschide fereastra. Şi pe lângă această atmosferă construită de minţi înguste şi obsedate să dea cu spirt pe tot ce e viu, mai e şi un alt fenomen cataclismic. L-aş numi înrăutăţirea globală.

El se manifestă foarte vizibil la periferiile oraşelor, acolo unde urâţenia absolută este admirabil desfăşurată cu a big help from the people. Asta se petrece oriunde, dar aici unde suntem noi e aproape joc de strategie, molimă. Încă îmi place să cred că detaliile pot salva tabloul general. După fiecare plimbare în afara oraşului, revin cu o mare îndoială şi cu hectare de oribil în memoria vizuală. După ce că se trăieşte prost, multă lume se gândeşte să mai fie şi urât.

Sunt frumoase momentele în care realizezi că totul e de schimbat. Păcat că e nevoie de dinamită, multă dinamită. Mă uit cu multă compasiune la cei care turuie la televizor despre gropi, gheaţă, încălzire globală, fonduri europene, tradiţii, pensii, plante etnobotanice şi faună animală. Ce bine că suntem aşa de ocupaţi, pentru că dacă am realiza ce lume monstruoasă şi hidoasă am construit, am cădea seceraţi pe loc.

În fond nu a mai rămas mult de distrus, mai sunt nişte case de dărâmat, nişte copaci de tăiat, ape de poluat, nici nu ştii cum te iei cu treaba şi trece timpul. De-asta ne face bine încălzirea globală – cum are nevoie câinele de o jucărie de cauciuc cu care să umple de bale toată casa. Drăguţul de el, uite ce frumos se joacă.

Culmea, speranţa vine tot de la clasici. Iată cât de pesimist era Cicero în anul 43 înainte de Hristos, chiar şi fără să-l cunoască pe Al Gore: Vremurile sunt rele. Copiii nu-şi mai ascultă părinţii şi toată lumea scrie cărţi.